O femeie a suferit arsuri de gradele 1 şi 2 pe 45% din suprafaţa corporală în urma unei explozii care s-a produs, luni, în apartamentul său din Oneşti.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu, a declarat că explozia nu a fost urmată de incendiu.
‘S-a înregistrat o singură victimă cu arsuri de gradele 1 şi 2, pe aproximativ 45% din suprafaţa corporală. Victima a fost preluată de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi a fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Potrivit primelor date din ancheta efectuată de ISU Bacău, explozia s-a produs ca urmare a unei acumulări de gaz metan la aragaz.