Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din judeţul Gorj, pe numele căruia autorităţile franceze aveau emis un mandat internaţional de arestare pentru trafic de migranţi şi aderare la un grup infracţional organizat, a fost prins de poliţiştii băcăuani, în localitatea Cârligi.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul Măriuca Andrei, a declarat, vineri, că bărbatul era condamnat în Franţa la o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu executare pentru comiterea celor două fapte.
‘Astfel, în perioada 2017 – 2018, făcând parte dintr-o reţea de trafic ce organiza transporturi ilegale de persoane clandestine între România, Franţa, Anglia, Belgia şi Olanda, în care erau implicate circa 10 persoane de naţionalitate română, a trecut ilegal frontiera britanică mai mulţi migranţi’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea sa pentru o perioadă de 24 de ore.
În continuare se efectuează demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile franceze.