AcasăStiri generaleBacău: O sabie furată dintr-un muzeu, descoperită de poliţişti la Medgidia; fusese...

Bacău: O sabie furată dintr-un muzeu, descoperită de poliţişti la Medgidia; fusese vândută de un bărbat din Oradea

O sabie care a fost furată din cadrul expoziţiei permanente a unui muzeu din Bacău a fost găsită de poliţiştii de investigaţii criminale în Medgidia – judeţul Constanţa.

Potrivit IPJ Bacău, ancheta a început pe 20 septembrie, atunci când a fost reclamată dispariţia obiectului, iar pe parcursul investigaţiilor s-a constatat că furtul a avut loc în perioada martie – aprilie 2021.

‘În urma activităţilor investigativ-operative efectuate de organele de urmărire penală s-a stabilit faptul că bunul sustras se află în posesia unui bărbat din municipiul Oradea. La data de 7 octombrie, poliţiştii din cadrul I.P.J. Bihor au efectuat o percheziţie la domiciliul bărbatului în cauză, în baza mandatului emis de Judecătoria Oneşti, stabilindu-se faptul că bunul sustras a fost vândut de către acesta unei alte persoane, din judeţul Constanţa, la sfârşitul lunii septembrie 2021. În urma cooperării cu organele de poliţie din cadrul I.P.J. Constanţa, persoana în cauză a fost identificată, fiind vorba despre un bărbat din oraşul Medgidia, în posesia căruia a fost găsit bunul sustras’, precizează IPJ Bacău într-un comunicat de presă, remis, vineri, AGERPRES.

Sabia a fost ridicată de poliţişti, iar ancheta continuă pentru a stabili cine a fost autorului furtului. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks