AcasăStiri generaleBacău: Patru ieşeni, prinşi cu 154 kilograme de peşte furat dintr-o amenajare...

Bacău: Patru ieşeni, prinşi cu 154 kilograme de peşte furat dintr-o amenajare piscicolă din Buhoci

Patru ieşeni, cu vârste cuprinse între 21 şi 35 ani, au fost prinşi de poliţiştii din localitatea Buhoci în timp ce transportau cu un autoturism 154 kilograme de peşte pe care îl furaseră dintr-o amenajare piscicolă din localitate.

‘Procedând la verificarea portbagajului autovehiculului, poliţiştii au identificat un număr de 4 saci în care se aflau diferite specii de peşte şi unelte de pescuit tip plasă. (…) Întreaga cantitate de peşte a fost predată proprietarului amenajării piscicole’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisarul Oana Irina Năforniţă.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks