test
AcasăStiri generaleBacău: Percheziţie domiciliară într-un dosar de furt cu prejudiciu de 55.000 lei;...

Bacău: Percheziţie domiciliară într-un dosar de furt cu prejudiciu de 55.000 lei; două persoane au fost reţinute

Două persoane din localitatea Blăgeşti au fost reţinute de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale în urma unei percheziţii efectuate într-un dosar de furt, cu un prejudiciu de 55.000 lei.

Percheziţia a avut loc la locuinţa unei tinere de 33 ani şi a concubinului acesteia, un bărbat de 41 ani, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de furt, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic.

‘În fapt s-a reţinut că, în perioada octombrie-noiembrie 2021, profitând de starea de vulnerabilitate a doi soţi de 78 şi 85 de ani, internaţi la o unitate medicală, bănuiţii ar fi sustras din locuinţa acestora, un card bancar, pe care ulterior l-ar fi folosit, fără consimţământul acestora, pentru efectuarea mai multor operaţiuni financiare în mod fraudulos sau de retragere numerar de la bancomat, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 55.000 lei’, a declarat joi, într-un comunicat de presă, remis AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul principal Cătălina Păduraru.

Poliţiştii au găsit în locuinţa celor doi tineri mai multe înscrisuri şi mijloace materiale de probă care au legătură cu cauza, totodată fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri, în valoare de aproximativ 5.000 lei, achiziţionate cu banii retraşi din contul păgubiţilor. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks