Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat percheziţii domiciliare în mai multe localităţi, în urma cărora au fost găsite arme deţinute ilegal, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.
La domiciliul unui bărbat în vârstă de 47 ani, din comuna Nicolae Bălcescu, poliţiştii au găsit o armă cu aer comprimat cu seria ştearsă prevăzută cu o lunetă, precum şi trei cutii de pelete.
‘La domiciliul unui tânăr în vârstă de 27 ani, din comuna Strugari, poliţiştii au identificat o armă aer comprimat, cu seria ştearsă. La locuinţa unui bărbat de 33 ani, din comuna Asău, au fost identificate o armă aer comprimat cu seria ştearsă şi o cutie de pelete iar la domiciliul unui tânăr, de 28 ani, din comuna Pârjol, au fost identificate o armă aer comprimat cu seria ştearsă, 59 de cartuşe şi două cutii de pelete’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru.
La domiciliul unui bărbat în vârstă de 34 ani, din comuna Blăgeşti, poliţiştii au găsit o armă aer comprimat cu seria ştearsă prevăzută cu o lunetă, precum şi o cutie de pelete, iar la locuinţa unui bărbat de 47 ani, din comuna Ungureni, a fost identificată o armă aer comprimat, fără serie.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.