O petrecere organizată ilegal într-un club din municipiul reşedinţă a fost întreruptă, duminică, de poliţişti şi jandarmi, a declarat luni, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru. În interiorul clubului, oamenii legii au găsit 28 de persoane pe care le-au legitimat şi sancţionat pentru nerespectarea măsurilor impuse de pandemia de COVID-19. ‘Duminică, 31 ianuarie, în jurul orei 1,00, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Bacău, împreună cu jandarmi, au întrerupt un eveniment privat care se desfăşura în spaţiu închis, într-un club din Bacău, încălcând astfel prevederile legale cu privire la interzicerea organizării de evenimente private. În momentul intervenţiei poliţiştilor, în local se aflau 28 de persoane. Activitatea privată a fost întreruptă de poliţişti, iar persoanele prezente legitimate şi sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 27.500 de lei’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău. Administratorul societăţii comerciale respective a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei. În cadrul acţiunilor desfăşurate duminică, echipele mixte au aplicat 120 de sancţiuni contravenţionale pentru nepurtarea măştii de protecţie.
Bacău: Petrecere ilegală într-un club, întreruptă de poliţişti şi jandarmi; au fost aplicate amenzi de 32.500 lei

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.




