Prefectul Lucian Bogdănel doreşte ca instituţia pe care o conduce să încheie, cât mai curând, un parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), pentru combaterea violenţei şi a bullyingului în unităţile şcolare.
Reacţia prefectului vine pe fondul unor agresiuni comise, zilele trecute, de un elev de la Colegiul Tehnic ‘Dumitru Mangeron’ Bacău asupra a doi colegi, fapte petrecute în incinta unităţii şcolare.
‘Violenţa este inacceptabilă, iar violenţa în şcoli este cu atât mai condamnabilă şi intolerabilă! (…) Cazul de la Colegiul ‘Dumitru Mangeron’ trebuie să fie mai mult decât un semnal de alarmă, pentru că nu este singurul. E doar unul dintre cele care au ieşit la suprafaţă, expus în reţelele de socializare. Voi propune, în cel mai scurt timp, încheierea unui parteneriat între Instituţia Prefectului, IPJ şi ISJ care va conţine măsuri şi acţiuni concrete pe linia combaterii violenţei în şcoală şi a fenomenului, cel puţin la fel de îngrijorător, de bullying. Părinţii trebuie să fie parte în acest demers şi să conştientizeze rolul şi responsabilitatea ce le revin în efortul nostru conjugat împotriva violenţei şcolare’, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.
Elevul în vârstă de 15 ani care a bătut şi umilit doi colegi cu cerinţe educaţionale speciale, în toaleta Colegiului Tehnic ‘Dumitru Mangeron’ din municipiul Bacău, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 ore.
‘În urma probatoriului administrat, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o perioada de 24 de ore, a tânărului în vârstă de 15 ani, bănuit de comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Totodată, facem precizarea că, atât poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară, cât şi cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii desfăşoară activităţi preventive în unităţile de învăţământ de pe raza întregului judeţ, pe tot parcursul anului şcolar, în vederea preîntâmpinărinor evenimente negative în rândul elevilor’, a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru.
În paralel cu ancheta poliţiştilor, şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bacău desfăşoară verificări în acest caz.
‘Din primele verificări rezultă că incidentul s-ar fi petrecut joi, 26 ianuarie. Din păcate, acesta survine altor momente – unul care a avut loc în noiembrie 2022 şi altul cu o săptămână în urmă – în care elevul agresor a şicanat, respectiv a muşcat un coleg de clasă, motiv pentru care a fost sancţionat cu scăderea cu 2 puncte a notei la purtare şi cu avertisment. Acum a reacţionat şi mai violent, lovindu-i pe doi colegi cu cerinţe educaţionale speciale’, a declarat conducerea ISJ Bacău.
Măsurile dispuse imediat au vizat oferirea de consiliere psihologică şi protecţie copiilor agresaţi.
De asemenea, inspectorul şcolar general Ana-Maria Egarmin a dispus o cercetare prealabilă, în vederea realizării cercetării disciplinare a conducerii liceului.
Poliţiştii băcăuani s-au autosesizat şi au demarat o anchetă la Colegiul Tehnic ‘Dumitru Mangeron’, după ce pe reţelele de socializare a apărut un filmuleţ în care un elev agresează şi umileşte doi colegi, forţându-i să bage capul în vasul de toaletă a şcolii. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)