Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, va propune consilierilor locali, în şedinţa următoare, să aprobe realizarea ‘Promenadei Bistriţei’, un proiect care încurajează circulaţia nemotorizată.
Edilul a precizat că investiţia presupune realizarea unei circulaţii pietonale şi a unei piste de biciclete, în scop de agrement sau sport, în jurul lacului din municipiu.
‘Ştim cu toţii cum arată acum digul de-a lungul lacului. Se află într-o stare de degradare şi necesită lucrări de reparaţii şi modernizare. Nu există marcaje care să separe circulaţia velo de cea pietonală, parapetul din elemente prefabricate este degradat şi parţial desprins. Acest proiect face parte dintr-un sistem mai amplu ce are ca obiectiv strategic încurajarea deplasărilor nemotorizate. Asta se va traduce într-o stare de sănătate mai bună, reducerea poluării şi reducerea traficului’, a declarat primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu.
De-a lungul promenadei vor fi realizate amenajări de spaţii verzi cu mobilier urban şi locuri de odihnă şi va fi amplasat un sistem de iluminat public.
Proiectul are o valoare de 7 milioane lei iar fondurile ar urma să fie alocate de la bugetul local.