Poliţiştii au reţinut, luni, doi suspecţi în cazul furtului unui seif în care se aflau 40.000 lei, dintr-o societate comercială din judeţul Bacău.
Potrivit IGPR, luni au avut loc trei percheziţii domiciliare pe raza judeţului Neamţ în urma cărora anchetatorii au descoperit şi ridicat mai multe mijloace materiale de probă, printre care şi un autoturism.
‘În baza mandatelor de aducere, doi bărbaţi, de 26 şi 30 de ani, au fost conduşi la sediul IPJ Bacău, pentru cercetări, iar, ulterior, au fost reţinuţi, pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate sub aspectul savârşirii infracţiunii de furt calificat, iar cei doi bărbaţi urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propuneri procedurale’, precizează comunicatul IGPR.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
La activităţi au participat poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic Bacău, Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bacău, Poliţiei municipiului Roman şi Postului de Poliţie Gâdinţi din cadrul IPJ Neamţ, precum şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)