AcasăStiri generaleBacău: Tânăr prins în flagrant de poliţişti când comercializa ilegal 50 de...

Bacău: Tânăr prins în flagrant de poliţişti când comercializa ilegal 50 de kilograme de petarde

Un tânăr în vârstă de 27 ani din municipiul Bacău a fost prins de poliţişti în timp ce comercializa ilegal circa 50 de kilograme de petarde, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul Cătălina Păduraru.

‘Poliţiştii au identificat 21 de baterii de artificii, 60 de emiţătoare de sunet şi 6 cutii de petarde. Întreaga cantitate de articole pirotehnice în valoare totală de 4.000 de lei, în greutate de aproximativ 50 de kilograme, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Săptămâna trecută, poliţiştii au confiscat de la un bărbat din comuna Sarata aproape 15.000 de petarde pe care acesta le deţinea ilegal şi încerca să le comercializeze fără să fie autorizat în acest sens.

Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks