Un tânăr în vârstă de 23 ani, din localitatea Letea-Veche, a fost reţinut de poliţişti pentru mai multe infracţiuni, între care şi uciderea animalelor cu intenţie şi fără drept.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul Cătălina Păduraru, a declarat, luni, că suspectul a avut o altercaţie cu un consătean în urma căreia l-a lovit pe acesta, dar i-a omorât şi calul.
Faţă de tânărul de 23 de ani, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, sub acuzaţiile de lovire sau alte violenţe, distrugere şi uciderea animalelor cu intenţie, fără drept. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)