Directorul executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), George Bădescu, a declarat că vor fi suplimentate efectivele din magazine care au relaţie directă cu cumpărătorii pentru a le transmite acestora mesaje referitoare la evitarea aglomeraţiilor. ‘Aceste măsuri durează deja din luna februarie şi am constatat că, într-adevăr, în această perioadă, ar trebui să încercăm să le revitalizăm, să depunem eforturi suplimentare pentru a ne asigura că toate aceste măsuri, mă refer la cele care astăzi sunt în vigoare şi îşi produc efectul şi în acest sens să evităm luarea unor măsuri în plus care poate în această perioadă a anului ar crea dificultăţi suplimentare, de aceea ne-am concentrat care ar fi modalităţile să îmbunătăţim gradul de conformitate şi în acest sens noi o să sporim efectivele din magazine care practic au relaţie directă cu consumatorii pentru a transmite acestora mesajele referitoare la evitarea aglomeraţiilor, precum şi la fluidizarea la maxim posibil, în contextul actual al traficului de consumatori’, a spus Bădescu, vineri, după o întrevedere a prefectului Capitalei, Traian Berbeceanu, şi primarului general, Nicuşor Dan, cu reprezentanţi ai supermarketurilor şi retailerilor. Potrivit acestuia, coşurile de cumpărături nu vor fi interzise. ‘Acestea vor continua să fie folosite, cumva rămâne la aprecierea organizării interne a magazinelor modalitatea în care acestea vor contribui la asigurarea şi altor scopuri decât acelea pentru care aceste coşuri există, anume acelea de a-ţi face cumpărăturile. (…) În momentul în care există mai multă lume în magazin, pot fi un mijloc, mă refer la cel cu rotile în special, care poate reuşi în mod mai strict să asigure acea respectare a distanţării între consumatori. Din păcate, după cum ştiţi, există şi magazine care au şi coşuri de mână, acestea vor continua să le folosească’, a arătat Bădescu.