Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a comentat recenta
vandalizare cu graffiti a câtorva biserici din Bucureşti şi a afirmat că aceasta ar putea trece neobservată ‘dacă mesajele autorului/autorilor nu ar fi fost deliberat sacrilege prin asocierea pornograficului şi satanicului cu spaţiul sacru în care se oficiază Taina Sfintei Liturghii’.
‘Fanaticii progresismului anticreştin, fie ei şi de cartier, care îşi aleg ca ţintă instituţiile rămase fidele valorilor morale şi culturale stabile, fără de care o societate se destramă, dar pe care ei au fost învăţaţi să le perceapă ca opresive (familia, şcoala, Biserica), fac ceea ce le dictează ideologia lor incontinent ‘revoluţionară’: vandalizează, profanează, expectorează mesaje injurioase, mărşăluiesc pe străzi crăpând de mândria de a fi altfel, dându-se în spectacolul obscenităţii publice şi, în accese de supremă inteligenţă, ca oameni uşor alfabetizaţi, scriu cuvinte vulgare pe ziduri şi pe toate gardurile. Inclusiv pe zidurile bisericilor’, a scris Vasile Bănescu pe Facebook.
Potrivit acestuia, soluţia rămâne mereu aceeaşi: cultivarea timpurie a bunului-simţ (datoria părinţilor), educaţia şcolară reverenţioasă faţă de morala elementară şi ferită de orice tip de ideologizare (datoria statului), mijlocirea accesului la tradiţia culturală creştină – naţională şi europeană – (onorantă datorie a tuturor celor fideli bunului-simţ, Educaţiei şi Tradiţiei creştine).
‘Acestea, dar nu doar ele, ne pot feri de ratare şi precoce degenerare’, a transmis Bănescu.
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti s-au sesizat din oficiu pe 10 ianuarie şi au început cercetări într-un dosar penal, privind săvârşirea infracţiunilor de profanarea lăcaşurilor sau obiectelor de cult şi distrugere, informează Biroul de presă al DGPMB.
În noaptea de 9 spre 10 ianuarie, ar fi fost efectuate înscrieri pe pereţii mai multor lăcaşuri de cult şi monumente, situate în Sectoarele 1 şi 3 ale Capitalei, unele dintre acestea fiind clasate ca monumente istorice.
Potrivit unor surse judiciare, s-a folosit un spray tip ‘graffiti’ şi au fost făcute înscrieri pe mai multe lăcaşuri de cult şi monumente situate în Sectoarele 1 şi 3. Înscrierile au fost făcute pe pereţii lăcaşului de cult Biserica ‘Sfântul Nicolae Dintr-o Zi’ situata pe strada Academiei nr. 22, Sector 1 şi pe gardul Bisericii ‘Adormirea Maicii Domnului’ situată strada Scaune nr. 2, Sector 3, precum şi pe ansamblul monumental Memorialul Renaşterii şi ansamblul Monumental de statui ale lui ‘Iuliu Maniu’ situate în Piaţa Revoluţiei.
Cele două lăcaşuri de cult şi ansamblul monumental ‘Memorialul Renaşterii’ sunt clasate ca fiind monumente istorice.