Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a afirmat, joi, că unităţile de cult trebuie să aibă aviz de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pentru securitate în caz de incendiu, dar a atras atenţia că importantă rămâne respectarea ‘strictă’ a măsurilor de protecţie.
‘Fiecare unitate de cult trebuie să aibă aviz sau autorizare pentru securitate în caz de incendiu de la ISU. Măsurile de protecţie sunt subînţelese şi arhicunoscute. Importantă este respectarea lor strictă, precum şi sancţionarea nerespectării lor’, a declarat Bănescu, pentru AGERPRES, în contextul incendiului produs săptămâna trecută la Arhiepiscopia Tomisului din Constanţa.
Un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă a fost deschis în cazul incendiului produs în noaptea de sâmbătă spre duminică la mansarda Arhiepiscopiei Tomisului, clădire de patrimoniu al cărei acoperiş a fost distrus pe o suprafaţă de aproximativ 800 de metri pătraţi. Nu s-au înregistrat victime.