AcasăStiri generaleBărbat din Constanţa, reţinut sub acuzaţia că a ucis-o pe sora iubitei...

Bărbat din Constanţa, reţinut sub acuzaţia că a ucis-o pe sora iubitei sale cu peste 40 de lovituri de cuţit

Un bărbat a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, el fiind acuzat că ar fi ucis-o pe sora iubitei sale, după ce a înjunghiat-o de peste 40 de ori cu un cuţit.

‘Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că, la data de 19 septembrie 2021, în jurul orelor 17,00, în cursul unui conflict spontan, în cursul căruia victima intervenise în sprijinul surorii ei, concubina inculpatului, de care aceasta dorea să se despartă, în locuinţa sa din Constanţa, inculpatul a ucis-o pe victima S.N.A., pe care a înjunghiat-o cu cuţitul în zonele toracelui, abdomenului şi membrelor în mod repetat, astfel încât i-a provocat nu mai puţin de 42 de plăgi înjunghiate, leziuni ce au dus la moarte, prin acţiunea sa de violenţă agresorul dând dovadă de cruzime faţă de victimă’, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

În cursul zilei de luni, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks