Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus, vineri, începerea acţiunii penale faţă de un bărbat, inculpat pentru furt calificat, care ar fi sustras, miercuri, sume de bani din sediul Baroului Timiş şi au formulat şi propunere de arest preventiv pentru 30 de zile.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara a aprobat cererea procurorilor, inculpatul fiind arestat preventiv până la data de 19 februarie, arată Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, într-un comunicat remis AGERPRES.
Prin actul de inculpare s-a reţinut că miercuri, seara, între orele 19,00 – 20,00, inculpatul a pătruns prin forţarea uşii de acces în interiorul casieriei Baroului Timiş, de unde a sustras suma de 20.536 de lei, iar dintr-o altă încăpere a unităţii Baroului Timiş a sustras suma de 400 de lei.