Bărbatul care ameninţa că se va arunca cu un copil de la un etaj superior al unui bloc din Sectorul 6 a renunţat la gestul său şi a fost condus la secţia de Poliţie, iar copilul a fost preluat în siguranţă.
‘Astăzi, în jurul orei 11.00, prin apel 112, Poliţia Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat, ce ţine un copil în braţe, se află la un etaj superior al unui bloc şi ameninţă că va sări în gol. La faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, poliţişti ai Secţiei 25 Poliţie şi salvatori din cadrul ISUBIF. A fost solicitat sprijinul negociatorilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale, care au ajuns la adresă în cel mai scurt timp. Negociatorii au intrat în dialog cu bărbatul de 32 de ani şi l-au determinat să renunţe la gest. Copilul a fost preluat în siguranţă şi se află împreună cu mama sa în evaluare medicală. Bărbatul a fost condus la secţia de poliţie, fiind declanşate cercetări’, potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, transmis, vineri, AGERPRES.
Poliţia Capitalei menţionează că se analizează situaţia de fapt şi de drept, urmând a fi dispuse măsuri legale şi că în cadrul acţiunii a beneficiat şi de suportul Serviciului Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.