USR PLUS va participa ‘cu responsabilitate’ la consultările pentru desemnarea viitorului premier, a declarat, marţi, vicepreşedintele partidului Dan Barna, care a adăugat că se vor purta discuţii cu liberalii dacă vin cu o altă propunere de premier decât Florin Cîţu.
El a subliniat că nu se pune problema unei guvernări alături de PSD şi AUR.
‘După cum preşedintele ales al partidului a anunţat, participăm cu responsabilitate la consultări. Avem şi o opţiune de premier – este colegul meu Dacian Cioloş. Este validat de partid, este proaspăt ales, deci aici este o legitimitate maximă. Dacă preşedintele ar decide un astfel de scenariu putem discuta despre el. Pe ceea ce s-a semnat şi pe acordul de coaliţie, evident, opţiunea de premier aparţine PNL, respectăm lucrul acesta. Dacă se vine cu un alt premier discutăm. (…) Participăm la consultări. Suntem deschişi pe toate variantele prin care putem ieşi cât mai repede din criză’, a afirmat Barna, la Palatul Parlamentului.
Potrivit acestuia, USR PLUS va discuta cu preşedintele PNL, Florin Cîţu, dacă liberalii propun un alt premier.
‘Fiind rezultatul Congresului de la PNL, înţelegem că Florin Cîţu reprezintă caracterul, valorile şi principiile liberale. Este preşedintele PNL, discutăm cu domnia sa dacă va fi cazul şi dacă într-adevăr PNL propune un alt premier. (…) Această problemă a premierului a fost rezolvată astăzi de către Parlament într-un mod firesc, moţiunea de cenzură trecând cu o largă majoritate’, a menţionat Dan Barna.
În opinia sa, sunt mai multe personalităţi în PNL care ar putea să aibă o prestaţie ‘decentă’ de premier.
‘Miza ţine de reformele pe care le-am pus în programul de guvernare şi care au fost blocate de Florin Cîţu. Dacă cădem de acord pe aceste reforme, putem discuta. (…) O guvernare din care nu facem parte nu văd de ce am susţine-o altfel decât discutând proiect cu proiect’, a mai spus Barna.
El şi-a exprimat speranţa că nu se va prelungi criza politică.
‘Eu sper să nu se prelungească. (…) Am văzut că PSD murea de grija stabilităţii politice. Am fi putut să avem deja situaţia rezolvată, dacă nu l-ar fi susţinut cu atâta abnegaţie pe Florin Cîţu o lună şi jumătate. Eu sper ca această criză să se rezolve cât mai repede, cu o nouă propunere de premier. Avem o structură de coaliţie agreată deja. S-ar putea rezolva repede, dar ar putea să şi dureze în funcţie de poziţia preşedintelui şi a celor de la PNL’, a explicat vicepreşedintele USR PLUS.