Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a declarat că în şedinţa coaliţiei de vineri seara formaţiunea pe care o reprezintă intenţionează să încerce ‘calea elegantă’ şi va cere demisia de onoare a premierului Florin Cîţu, menţionând că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, are pregătită moţiunea de cenzură care va fi semnată şi de parlamentarii AUR.
Vicepremierul a susţinut însă că nu a negociat nimic cu AUR, adăugând că atunci când e vorba de o moţiune de cenzură în care un Guvern nu mai are sprijin este ‘un vot de conjunctură pe un subiect important’.
‘Nu am negociat nimic cu AUR. Domnul Moşteanu a spus că avem o moţiune de cenzură pregătită (…), am deschis-o spre vot tuturor parlamentarilor. Au avut loc discuţii, eu nu am avut niciun fel de discuţii, cei de la AUR au spus că vor susţine această moţiune a USR PLUS. Dacă se întâmplă lucrul acesta, va fi foarte bine. Este o miză importantă ca această coaliţie să meargă mai departe cu un alt premier’, a explicat Barna, la Digi 24.
Potrivit acestuia, restul semnăturilor necesare pentru moţiunea de cenzură pregătită de USR PLUS vor fi obţinute din partea parlamentarilor opoziţiei.
‘Avem 80 de semnături ale parlamentarilor USR PLUS, restul îl vom obţine din parlamentarii opoziţiei, o parte de la AUR, sperăm să fie şi de la alţi colegi, vom vedea. (…) Avem numărul de semnături, cel puţin din discuţii, din declaraţiilor celor de la AUR sunt suficiente şi avem moţiunea pregătită. Vom avea însă mâine o discuţie în coaliţie – mâine seară, după-amiază – o discuţie a coaliţiei în care vom încerca calea elegantă, calea firească în care vom spune colegilor din coaliţie că demisia elegantă, demisia de onoare a premierului Florin Cîţu va putea să rezolve mult mai simplu această situaţie de tensiune în care din păcate s-a ajuns’, a adăugat Dan Barna.
Copreşedintele USR PLUS a adăugat că nu există nicio colaborare cu AUR.
‘Nu suntem nici în conflict, nici în antiteză cu AUR. Alegerea primarilor în două tururi, dacă votează şi AUR, înseamnă că nu o votăm că o votează şi AUR? (…) În Parlament pe unele teme partide cu agende fundamental diferite pot să coincidă. Când vorbim de o moţiune de cenzură în care un guvern nu mai are sprijin este un vot de conjunctură pe un subiect important’, a explicat Barna.