Baroul Suceava şi Uniunea Naţională a Barourilor din România au transmis autorităţilor locale din judeţ întreaga lor disponibilitate pentru susţinerea unei campanii de asistenţă juridică gratuită oferită refugiaţilor din zonele de conflict, a informat, duminică, Instituţia Prefectului Suceava.
Potrivit sursei citate, Instituţia Prefectului Suceava, prin prefect Alexandru Moldovan şi Baroul Suceava, prin decan avocat Liviu Mihai, au stabilit încheierea unui parteneriat de colaborare în vederea gestionării crizei umanitare şi pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului.
În aceste condiţii, Baroul Suceava şi Uniunea Naţională a Barourilor din România şi-au arătat disponibilitatea pentru susţinerea unei campanii de asistenţă juridică gratuită oferită refugiaţilor.
Membrii Baroului Suceava au transmis că vor depune toate eforturile pentru a sprijini demersurile autorităţilor române cu competenţe în gestionarea iminentei crize umanitare şi a conlucra în acest scop cu autorităţile locale şi celula de criză din nord estul ţării, în vederea ajutorării refugiaţilor din Ucraina pe toate planurile.