Conducătorul ligii profesioniste nord-americane de de baschet (NBA), Adam Silver, a estimat că sezonul 2020-2021 nu ar trebui să înceapă până în luna ianuarie a anului viitor, acesta fiind în opinia sa cel mai bun compromis pentru ca echipele să poată juca din nouă în sălile lor şi în faţa publicului, informează AFP. ‘În opinia mea, nu cred vom avea un nou sezon până la începutul lui 2021. Cu cât învăţăm mai mult, cu atât cred că în ianuarie va fi mai bine’, a declarat Silver pentru CNN. ‘Scopul nostru este ca sezonul viitor să fie unul normal, cu 82 de meciuri şi play-off. Iar dacă ideal ar fi să începem de Crăciun, asta pare puţin probabil. Cel mai devreme, ianuarie este cel mai bun compromis, deoarece obiectivul este de a juca în faţa publicului’ a explicat conducătorul NBA. Iniţial, în planul său de reluare a sezonului curent, care se apropie deocamdată de final fără vreo problemă din punct de vedere sanitar, în bula de la Disney World (Florida), începutul sezonului viitor era prevăzut pe 1 decembrie. Ar fi existat astfel o fereastră de şapte săptămână între finalul actualei ediţii a NBA (13 octombrie) şi debutul noului sezon, însă chiar Silver a recunoscut, în urmă cu trei săptămâni, că această dată i se pare a fi ‘un pic prea devreme’. În condiţiile în care modificarea calendarului este necesară, în cazul menţinerii sezonului clasic (82 de meciuri plus play-off), acesta ar trebui să se încheie cu o finală în septembrie. Ceea ce va provoca o suprapunere cu Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie – 8 august), competiţie la care multe vedete din NBA intenţionează să apere culorile ţărilor lor, cele ale SUA în primul rând. Aspectul financiar este evident crucial în decizia pe care NBA o va lua. Coronavirusul a costat deja liga şi francizele mai multe sute de milioane de dolari, iar disputarea unui sezon complet în faţa fanilor este cea mai bună modalitate de a evita pierderea unor venituri similare în 2021. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)