Echipa masculină de baschet U-Banca Transilvania Cluj-Napoca a anunţat, marţi, pe site-ul său oficial că are opt cazuri pozitive de coronavirus în lotul şi staff-ul său. ”Din păcate, COVID-19, virusul care a bulversat lumea în acest an, nu ocoleşte echipa noastră. În urma ultimelor testării RT-PCR efectuate, un total de 8 jucători şi membri ai staff-ului au fost depistaţi pozitiv pentru noul tip de coronavirus”, se arată în comunicat. U-BT a participat în perioada 7-8 octombrie la Memorialul ”Elemer Tordai” de la Sibiu, întreaga echipă fiind testată în prealabil. Până la turneul amical de la Sibiu, echipa a fost testată de trei ori, de fiecare dată cu rezultate negative. Staff-ul şi baschetbaliştii clujeni au fost testaţi înaintea cantonamentului din Serbia, înaintea deplasării din Bulgaria, respectiv pe 1 octombrie, înaintea meciurilor amicale cu CSM CSU Oradea. ”Întrucât partidele cu CSM CSU Oradea s-au desfăşurat în perioada 2-3 octombrie, oficialii clubului nostru au luat legătura cu organizatorii turneului de la Sibiu, care ne-au precizat faptul că, pentru prezenţa noastră, este suficientă dovada testelor negative din data de 1 octombrie”, afirmă clubul clujean. ”După revenirea de la Sibiu, sâmbătă, 10 octombrie, doi baschetbalişti au anunţat că prezintă simptome specifice COVID-19, astfel că staff-ul echipei a decis ca aceştia să nu se prezinte la antrenament, să rămână în izolare la domiciliu şi să informeze permanent clubul asupra evoluţiei situaţiei şi a simptomatologiei. Ulterior, duminică, 11 octombrie, alţi 2 sportivi au anunţat că prezintă simptome specifice COVID-19. Luni, 12 octombrie, cei patru sportivi care au prezentat simptome au fost testaţi, rezultatele fiind pozitive. Am comunicat imediat situaţia autorităţilor şi Federaţiei Române de Baschet, printr-o adresă oficială, şi am efectuat testările pentru restul echipei şi staff-ului în cursul dimineţii de marţi, 13 octombrie. Astfel, astăzi au fost descoperite încă patru cazuri pozitive de COVID-19, rezultând total de 8 cazuri în cadrul echipei noastre (7 jucători şi un membru al staff-ului)”, precizează clubul U-BT. Componenţii echipei, depistaţi pozitiv, se simt bine şi sunt în izolare la domiciliu. ”U” aşteaptă deciziile Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, iar testele vor fi repetate joi 15 octombrie. Până atunci, activitatea la prima echipă, dar şi la formaţiile de juniori care îşi desfăşoară antrenamentele la BTarena, este suspendată. CSO Voluntari, care a câştigat joia trecută turneul Memorialul ”Elemer Tordai”, la Sibiu, a anunţat nouă cazuri pozitive în cadrul echipei sale, şapte jucători şi doi membri ai staff-ului. Echipa ilfoveană şi-a acuzat ”partenerii de competiţie” că ”nu au arătat nici grijă, nici transparenţă, nici respect faţă de reguli şi de oameni” şi şi-a exprimat speranţa că în aceste momente dificile, ”toată lumea să aibă maturitatea şi tăria de a-şi asuma greşelile şi de a învăţa din ele prin calea cea mai grea. În situaţia actuală, ‘scurtăturile’, trecerea cu vederea şi omiterea adevărului nu pot fi justificate în faţa sportului, a fanilor, a partenerilor şi, mai ales, a familiilor tuturor celor implicaţi în fenomen”. CSU Sibiu, clubul organizator, a confirmat existenţa a două cazuri pozitive în lotul său. ”Momentan, în echipa noastră sunt confirmate două cazuri pozitive, unul dintre acestea fiind depistat la revenirea echipei noastre din Bulgaria, iar unul confirmat duminică, ambii fiind în izolare. Precizăm că niciun alt sportiv nu prezintă simptome, iar mâine, 14 octombrie 2020, avem programată o nouă testare”, a anunţat clubul de pe Cibin. Potrivit relatărilor, trei din cele patru echipe participante la turneul de la Sibiu, CSO Voluntari, CSU Sibiu, Dinamo-Ştiinţa Bucureşti şi U-BT Cluj, au cazuri pozitive de coronavirus în loturi. CS Voluntari a câştigat, joi, ediţia a 12-a a Memorialului ”Elemer Tordai” la baschet masculin, după ce a învins-o în finală pe Dinamo-Ştiinţa Bucureşti cu 93-89, în Sala Transilvania din Sibiu. În perioada 17-20 octombrie sunt programate meciurile din Cupa României. În Grupa A (Arena de Baschet – Bucureşti) urmează să evolueze formaţiile U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, Dinamo-Ştiinţa Bucureşti, BCMU FC Argeş Piteşti şi CSM Galaţi, iar în Grupa C (la Sibiu), echipele BC CSU Sibiu, SCM Timişoara, CSO Voluntari şi CSM Tg. Jiu.