AcasăPoliticaBăsescu, despre incidentul din România cu drona rusească: Trebuia doborâtă. A fost...

Băsescu, despre incidentul din România cu drona rusească: Trebuia doborâtă. A fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat în spaţiul aerian românesc, că aceasta trebuia doborâtă. „Mai bine decât F-16, puteau fi folosite mult mai eficient unităţile de luptă Ghepard, destinate atacurilor antiaeriene”, a punctat Băsescu. Potrivit acestuia, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona. În opinia fostului preşedinte, cel mai mare risc acum este „decredibilizarea capacităţii de apărare a ţării”, în condiţiile în care „această dronă ne-a fost trimisă ca să ne testeze”.

 

Băsescu spune că modul de reacţie al Armatei Române „nu face decât să pună sub semnul intrebării şi pentru aliaţi, şi pentru ruşi, dar mai ales pentru populaţie capacitatea acesteia de a lichida astfel de riscuri”.

 

Traian Băsescu a declarat, duminică, la Digi24, în legătură cu modul în care a fost gestionată situaţia cu drona intrată, sâmbătă, în spaţiul aerian al României, în nordul judeţului Tulcea, că autorităţile au dovedit „neputinţă”.

„Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României. Noi ridicăm avioane F-16 şi spre sfârşitul misiunii vin să le înlocuiască şi două Eurofighter germane  pentru o tiriplice de dronă care trebuia doborâtă în primele minute după ce a intrat în spaţiul aerian al României, pentru că a fost recunoscută ca fiind o dronă. Cel mai mare risc acum este decredibilizarea capacităţii de apărare a ţării, ori faptul că noi n-am doborât această dronă care ne-a fost trimisă ca să ne testeze nu face decât să pună sub semnul intrebării şi pentru aliaţi, şi pentru ruşi, dar mai ales pentru populaţie capacitatea Armatei Române de a lichida astfel de riscuri”, a declarat, duminică seară, fostul preşedinte Traian Băsescu.

Acesta a precizat că, „dincolo de greoaiele F-16”, România  dispune de unităţi de luptă Ghepard primite din Germania, care puteau fi folosite „mult mai eficient”.

„Avem artilerie antiaeriană. Putem folosi mult mai eficient decât F 16 unităţile de luptă Ghepard, care sunt destinate atacurilor aeriene. Eu nu spun că avem mari unităţi cu maşini de luptă  Ghepard, dar măcar două-trei maşini de luptă puteau fi amplasate pe zona de nord a judeţului Tulcea pe unde au mai intrat drone de la ruşi. Sunt maşini de luptă care au o cadenţă de tragere de 500 de proiectile pe minut si care sunt făcute pentru a lovi ţinte aeriene. Au capacitatea să depisteze ţinta la 15 kilometri şi o pot lovi eficient de la 5,5 kilometri. O dronă nu zboară la 5.000 de metri altitudine, deci este uşor de doborât. Eu am văzut aceste maşini de luptă formidabile. În concluzie, drona trebuia doborâtă”, a precizat Băsescu.

Sursa: News.ro

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks