Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat miercuri inaugurarea unei noi baze sportive în Sectorul 3, cu o suprafaţă de 7.500 metri pătraţi, administrată de Compania Municipală Sport pentru Toţi. ‘Deschidem azi o bază sportivă din Sectorul 3 al Capitalei, care a fost închisă timp de 15 ani. Era realmente în paragină, nimeni nu s-a mai ocupat de ea, deşi sunt foarte mulţi copii în Bucureşti care vor să practice sportul. (…) Aici sunt puse la dispoziţia celor care vor să vină să facă sport atât un teren sintetic, cât şi unul natural. De asemenea, o zonă pentru tenis. Ne pregătim şi pentru box, pentru că este mare cerere şi la acest capitol. Cheltuiala nu a fost foarte mare, a fost realizată de Compania Municipală Sport pentru Toţi. (…) Pentru moment, aici vor face antrenamente 200 de copii care practică fotbalul prin sprijinul Companiei Municipale Sport pentru Toţi şi sunt convinsă că în perioada următoare şi alte cluburi sportive private sau de stat vor veni aici pentru antrenamente sau chiar pentru jocuri’, a precizat edilul general. Directorul general al CSM Bucureşti, Gabriela Szabo, a declarat că în cadrul Clubului Sportiv Municipal există peste 2.000 de copii care practică gratuit sportul. ‘Ne dorim să creştem numărul de copii care să vină la Clubul Sportiv Municipal. De asemenea, infrastructura este foarte importantă şi, din această perspectivă, încurajez să investim în sportul de masă, în infrastructură. Sportul are nevoie de pepiniere’, a spus ea. Alături de Gabriela Firea s-au aflat foştii sportivi Elisabeta Lipă, Anghel Iordănescu şi Ilie Năstase, care au subliniat importanţa sportului de masă şi a celui de performanţă, precum şi a infrastructurii aferente. În cursul lunilor august şi septembrie, Compania Municipală Sport pentru Toţi Bucureşti a avut o serie de postări pe Facebook, în care anunţa lucrări de modernizare şi reconfigurare la Baza sportivă de la Mase Plastice. ‘Cei mai mulţi dintre copii şi tineri sunt încurajaţi să fie activi şi să participe la activităţi sportive ca şi element al unui stil de viaţă sănătos. Astfel, atât copiii din Sectorul 3, dar şi cei din celelalte sectoare ale Capitalei vor avea un nou teren de fotbal. (…) Ne dorim să omologăm terenul de fotbal, cel puţin, pentru nivelul Ligii a 3-a. Săptămâna aceasta vom finaliza şi terenul secundar, cu dimensiunea de 32 metri lungime cu 16 lăţime, pe care va fi montat gazon sintetic’, preciza compania, pe 16 septembrie.