AcasăStiri generaleBazarul şi pieţele din Suceava rămân deschise, urmând să se organizeze pieţe...

Bazarul şi pieţele din Suceava rămân deschise, urmând să se organizeze pieţe volante pentru producătorii autohtoni

Bazarul şi toate pieţele din municipiu rămân deschise, urmând să se organizeze pieţe volante pentru producătorii autohtoni în mai multe zone din oraş, a declarat, luni, primarul Sucevei, Ion Lungu, după ce a vizitat Piaţa Centrală şi cea din cartierul Burdujeni unde mesele au fost relocate în aer liber. Potrivit edilului, pieţele funcţionează în condiţii normale, iar toate persoanele fizice şi agenţii economici care au contracte vor putea vinde pe mesele amplasate în aer liber. ‘În municipiul Suceava nu sunt pieţe închise. (…) Facem un sacrificiu pentru a putea reduce numărul de cazuri cu infectări pozitive în oraşul nostru, mai puţine persoane la spital, mai puţine cazuri la ATI, mai puţine persoane decedate’, a spus Lungu, adăugând că în pieţele închise există un risc destul de mare de a se infecta persoanele în vârstă, care reprezintă majoritatea în rândul cumpărătorilor, dar şi al vânzătorilor. El a precizat că Piaţa George Enescu funcţionează în aer liber, este deschisă şi piaţa En-gross, iar în perioada următoare va fi deschisă şi cea din cartierul Iţcani. Totodată, Ion Lungu a spus că, la sfârşitul săptămânii, vor fi organizate pieţe volante în zona centrală a oraşului, pe esplanadă, dar şi în cartierele Burdujeni şi Obcini, în zona Moldova, respectiv Premier unde vor putea să îşi vândă produsele producătorii autohtoni.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks