AcasăPoliticaBEI şi CE vor stimularea investiţiilor din sectorul privat în ţările din...

BEI şi CE vor stimularea investiţiilor din sectorul privat în ţările din Africa, zona Caraibilor şi Pacific

Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Comisia Europeană (CE) au semnat marţi acorduri pentru un cuantum total de patru miliarde de euro, constând dintr-un acord de garantare, care va mobiliza până la 3,5 miliarde de euro sub formă de împrumuturi, şi o contribuţie la Fondul fiduciar în valoare de 500 de milioane de euro, cu scopul de a sprijini întreprinderile din ţările din Africa, zona Caraibilor şi Pacific (ACP) până în 2027, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, informează Agerpres.

Acordul marchează un pas important pentru punerea în aplicare a strategiei „Global Gateway” a UE şi obţinerea unui impact asupra dezvoltării, permiţând BEI să consolideze nu numai investiţiile publice, ci şi investiţiile private în domenii-cheie precum digitalizarea, clima şi energia, transporturile şi sănătatea în ţările partenere.

Acordul cuprinde două părţi. Prima constă din acordul de garantare din cadrul Fondului european pentru dezvoltare durabilă Plus (FEDD+), instituit prin Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare şi cooperare internaţională – „Europa globală”.

Acesta îi va permite BEI să acorde împrumuturi în valoare de până la 3,5 miliarde de euro în condiţii avantajoase, în scopul de a crea locuri de muncă şi oportunităţi, în special pentru femei şi tineri, şi de a sprijini tranziţia verde şi cea digitală în ţările partenere ale UE, în conformitate cu iniţiativa „Global Gateway”.

Un exemplu pertinent al modului în care vor fi utilizate resursele este acordul semnat săptămâna trecută de BEI şi băncile locale CRDB, NMB şi KCB-Tanzania în cadrul Forumului de afaceri UE-Tanzania. Liniile de credit sprijinite de garanţie vor debloca 270 de milioane de euro în favoarea celor trei bănci locale tanzaniene; acestea vor finanţa proiecte de care vor beneficia în special femeile şi vor promova economia albastră.

Facilitatea pentru un lanţ valoric al agriculturii verzi în Africa este un alt exemplu. Aceasta oferă finanţare intermediarilor din Africa Subsahariană pentru acordarea de împrumuturi din fondurile atrase întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) eligibile care îşi desfăşoară activitatea în cadrul lanţurilor valorice agroalimentare. Valoarea medie a liniilor de credit acordate băncilor locale variază în intervalul 10-25 de milioane de euro.

A doua parte a acordului constă dintr-o contribuţie din partea UE, în valoare de 500 de milioane de euro, la Fondul fiduciar ACP, instituit şi gestionat de BEI, pentru a facilita operaţiuni cu impact ridicat, care altfel nu ar fi posibile. De exemplu, vor fi sprijinite centralele electrice mici, pe bază de energie din surse regenerabile, din zonele în care nu există racordare la reţea. Aceste centrale vor asigura o aprovizionare autonomă cu energie electrică, vor îmbunătăţi mijloacele de subzistenţă ale oamenilor şi vor reduce dependenţa de combustibilii fosili şi creşterea preţurilor la energie.

Acordul completează acordul de garantare în valoare de 26,7 miliarde de euro pentru finanţare publică, semnat de UE şi BEI în luna mai 2022. Noi investiţii publice care pun în aplicare iniţiativa „Global Gateway” sunt deja în curs. De exemplu, un împrumut furnizat de BEI şi garantat de UE pentru mobilitatea urbană în Senegal, semnat separat în cadrul Forumului BEI ca parte a iniţiativei Echipei Europa privind economia verde în Senegal, urmăreşte să sprijine oraşele durabile şi digitale, precum şi să consolideze şi să modernizeze transportul public în Dakar. Această acţiune oferă o imagine a investiţiilor europene în coridorul strategic Dakar-Abidjan, menite să consolideze schimburile economice în regiune, să întărească integrarea regională şi să stimuleze creşterea durabilă.

sursa – AGERPRES

Articolul BEI şi CE vor stimularea investiţiilor din sectorul privat în ţările din Africa, zona Caraibilor şi Pacific apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks