Şeful Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Bogdan Berechet, a anunţat vineri seară că a dispus retragerea din funcţie a agentului de poliţie care a accidentat mortal o fată de 13 ani pe o trecere de pietoni, subliniind că Poliţia Capitalei nu a încercat ‘nicio secundă muşamalizarea acestui eveniment’.
‘Cu privire la tragicul eveniment produs ieri, poliţiştii, împreună cu procurorul de caz, au demarat imediat cercetări pentru clarificarea cât mai rapidă a situaţiei şi a dispune măsurile legale. În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus astăzi măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Având în vedere măsura dispusă de către procurorul de caz, conform Statutului poliţistului, în calitate de şef al Poliţiei Capitalei, este o anchetă în curs, am dispus retragerea de pe funcţie şi punerea lucrătorului la dispoziţie’, a declarat Berechet.
El a adus clarificări în ceea ce priveşte informaţiile vehiculate în spaţiul public conform cărora purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei ar fi transmis eronat faptul că poliţistul era în misiune, iar procurorul care a făcut vineri declaraţii a afirmat contrariul.
‘Doresc să clarificăm această situaţie, respectiv faptul că poliţiştii se află în misiune atât timp cât se află în timpul programului. Declaraţiile domnului procuror se refereau la faptul că din anchetă a reieşit că poliţistul nu era într-o misiune urgentă. Poliţia Capitalei a transmis astăzi, în jurul orei 17,00, un răspuns la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 prin care am informat faptul că poliţistul se afla în misiune, desfăşurând activităţi specifice poliţieneşti. De altfel, unitatea de Parchet a şi emis un comunicat de presă prin care a informat opinia publică despre faptul că poliţistul nu era într-o misiune specială, care să reclame urgenţa sau să justifice folosirea semnalelor luminoase. Din păcate, ceea ce facem sau spunem nu o poate readuce la viaţă pe Raisa, însă poliţiştii vor continua ancheta desfăşurată de procurorul de caz şi vor pune la dispoziţie toate date pentru clarificarea rapidă a situaţiei. Precizez faptul că nu s-a încercat nicio secundă muşamalizarea acestui eveniment. Din contră, cred că suntem primii interesaţi de soluţionarea cazului şi de dispunerea măsurilor legale’, a precizat Berechet.