AcasăStiri generaleBienala Naţională de Arhitectură - BNA 2023 - de marţi, până pe...

Bienala Naţională de Arhitectură – BNA 2023 – de marţi, până pe 15 noiembrie

Bienala Naţională de Arhitectură – BNA 2023, amplu eveniment al breslei arhitecţilor şi singurul organizat la nivel naţional, se va desfăşura începând de marţi şi până pe 15 noiembrie, anunţă Uniunea Arhitecţilor din România.

Potrivit unui comunicat al UAR, transmis luni AGERPRES, aflată la a XV-cea ediţie, Bienala din acest an are tema ‘Împreună’ oferind ocazia reformulării misiunii arhitecţilor şi urbaniştilor, nevoia de afirmare şi protejare a valorilor mediului natural şi construit, a patrimoniului construit, de promovare a unei abordări sustenabile a construcţiilor.

Luni, în spaţiul expoziţional al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, a fost vernisată expoziţia celor peste 230 de proiecte participante la Secţiunile Locuinţe Individuale, Locuinţe Colective şi arhitectura de Interior, urmând ca marţi de la ora 18,00, la teatrul Majestic să aibă avea loc Gala de Lansare a Bienalei şi de Premiere pentru Secţiunile Locuinţe Individuale, Locuinţe Colective şi arhitectura de Interior.

BNA este organizată, din anul 1994 fără întrerupere, de Uniunea Arhitecţilor din România, are un concept bine definit pentru fiecare ediţie, propus de conducerea Uniunii Arhitecţilor din România şi cuprinde, pe de-o parte, singurul Concurs naţional de arhitectură la scară naţională – structurat tematic şi, pe de altă parte, un amplu program de evenimente cu conţinut complex şi de maxim interes, pentru profesionişti şi pentru publicul larg.

Ediţia 2023 se desfăşoară, succesiv, în 8 oraşe din ţară – este inaugurată marţi în Bucureşti, continuă joi la Cluj Napoca, apoi pe 10 octombrie la Baia Mare, 14 octombrie la Targu Mureş, 17 octombrie la Craiova, în perioada 20-22 octombrie la Sibiu, 23 octombrie la Târgovişte şi se încheie la Iaşi, cu evenimentele din 25-27 octombrie.

Expoziţia-concurs este manifestarea centrală şi îşi propune să reflecte fenomenul arhitectural autohton în toată complexitatea sa, în 15 secţiuni tematice care reflectă atât domenii consacrate, cât şi domenii de strictă actualitate, novative, prospective.

Secţiunile sunt: Locuinţa individuală şi colectivă, Arhitectura construcţiilor publice – Clădiri industriale, administrative, turistice, sport/loisir şi Construcţii socio-culturale (educaţie, sănătate, cult), Restaurare şi Recuperarea patrimoniului şi interpretarea identităţii, Arhitectura de interior, Spaţiul public şi comunitar, Revitalizarea Rurală, Diplome – Arhitecţi în devenire, Efemer, Publicaţii de arhitectură, Fotografia de arhitectură, Arhitectura vizionară, Şcoli de vară de arhitectură, Tabere de creaţie.

Juriul fiecărei secţiuni a fost alcătuit din personalităţi cu activitate profesională recunoscută care activează în ţară sau străinătate. Astfel, din juriul secţiunii Restaurare face parte arhitectul Ştefan Mănciulescu (Franţa), arhitect-şef al Monumentelor Istorice al departamentelor Cantal, Correze si Haute-Loire care a condus peste 100 de şantiere vizând monumente istorice în Franţa. Din juriul secţiunii Efemer face parte Javier Pena Ibanez (Spania) directorul faimosului Festival Internaţional de Arhitectură şi Design CONCENTRICO pe care l-a care iniţiat în anul 2015. Din jurii fac parte şi câştigători ai ediţiilor anterioare ale Bienalei.

UAR precizează că ediţia 2023 a marcat o participare record, la concurs înscriindu-se peste 750 de proiecte însumând circa 1.500 de arhitecţi care îşi dispută Premiile pe fiecare temă de proiectare.

Alături de Premiile pentru fiecare secţiune, în mod tradiţional, se atribuie şi Premii speciale, precum:

* Premiul Opera Omnia – care omagiază o carieră dedicată arhitecturii, premiul consacrării în profesie,

* Premiul presedintelui UAR – care semnalează o prezenţă excepţională, inspiraţională şi semnificativă pentru perioada actuală,

* Premiul revistei ARHITECTURA – care, cu o prezenţă de aproape 120 de ani în presa de specialitate, identifică o publicaţie, construcţie, concept sau activitate cu efecte benefice asupra practicii şi teoriei de arhitectură.

În premieră, această ediţie, mai acordă premiile:

* Premiul Henrietta Delavrancea pentru o prezenţă feminină de excepţie, care s-a remarcat atât prin proiectele elaborate cât şi pentru atitudine şi moralitate, prin combativitate,

* Premiul Reper pentru viitor pentru o construcţie care are calităţile de a deveni un simbol pentru localitatea care îl găzduieşte,

* Premiul Arhitect în funcţie/administraţia publică pentru corectitudine, eficienţă şi influenţa benefică asupra cadrului construit,

* Premiul Speranţa anului 2023 pentru o contribuţie memorabilă a unui tânăr arhitect.

Un proiect cultural cofinanţat de Ministerul Culturii, Bienala Naţională de Arhitectură 2023 este un eveniment organizat de Uniunea Arhitecţilor din România, în parteneriat cu: Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti; Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu’; Muzeul Naţional al Ţăranului Român; Institutul Naţional al Patrimoniului; Comisia Naţională a României pentru UNESCO; Muzeul Municipiului Bucureşti; Agenţia Naţională de Presă AGERPRES; Agenda Construcţiilor; Spaţiul Construit; Arena Construcţiilor; Modernism; Eventsmax; De-a Arhitectura; Muzeul Municipiului Bucureşti; Radio France Internationale; Igloo; The Institute; Revista Construcţiilor; Matek.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks