AcasăStiri generaleBihoir: Ambasadorul SUA a vizitat campusul Universităţii din Oradea

Bihoir: Ambasadorul SUA a vizitat campusul Universităţii din Oradea

Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec a aflat luni despre dorinţa conducerii Universităţii orădene de a avea un centru cultural şi o bibliotecă americană în cadrul instituţiei academice, în timpul unei vizite oficiale efectuată în campusul universitar.

Potrivit unui comunicat remis de Biroul de presă al Universităţii, ambasadorul american a fost primit de prorectorul prof univ dr habil Sorin Şipoş, de preşedintele Senatului Universităţii, conf univ dr Aurel Căuş, directorul CSUD, prof univ dr Radu-Cătălin Ţarcă, alături de alţi membri ai corpului academic orădean.

Prorectorul Şipoş i-a vorbit ambasadoarei Kathleen Kavalec despre instituţia pe care o reprezintă, despre relaţiile ei internaţionale şi, mai ales, despre colaborările pe care mediul academic orădean le are cu cel american.

‘Ne dorim foarte mult să avem un centru cultural şi o bibliotecă americană la Universitatea din Oradea’, a declarat Sorin Şipoş, subliniind că existenţa acestora în oraş n-ar face decât să sporească vizibilitatea şi prestigiul Statelor Unite.

De asemenea, prorectorul universităţii orădene a invitat Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti să devină partener al târgului naţional de carte pe care Universitatea din Oradea ţine să-l găzduiască anul viitor.

‘Vă mulţumesc frumos pentru frumoasa şi călduroasa primire pe care mi-aţi făcut-o. Este prima mea vizită la Oradea şi o oportunitate de a afla mai multe în legătură cu oraşul dumneavoastră. Aş vrea să vedem ce putem face pentru a strânge mai mult legăturile culturale cu Universitatea din Oradea’, a spus Kathleen Kavalec.

Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti s-a interesat, în mod deosebit, de bursierii Fulbright ai Universităţii din Oradea sau despre concetăţeni de-ai ei veniţi, cu aceeaşi bursă, în oraşul de pe Crişul Repede. În context, decanul Facultăţii de Litere, conf univ dr Veronica Buciuman, i-a vorbit înaltului oaspete despre studierea literaturii şi culturii americane, în cadrul mai multor programe de studiu ale facultăţii pe care o conduce. În plus, Universitatea din Oradea are, de câţiva ani, un bursier Fulbright, care îi ajută pe studenţii de la Litere să înveţe limba engleză de la un vorbitor nativ. Cu ajutorul acestuia, Facultatea de Litere a lansat un club de dezbateri, în limba engleză, şi un festival universitar de film american, a precizat conf univ dr Veronica Buciuman, subliniind că rolul acestui club este acela de a dezvolta, în România, spiritul dezbaterilor pe teme social-politice, specific societăţii americane.

Ambasadoarea Kathleen Kavalec a mai vrut să ştie dacă tinerii absolvenţi, mai ales cei de la facultăţile tehnice, rămân în Oradea după absolvirea studiilor. ‘Firmele de azi caută să meargă în oraşele unde există universităţi’, a punctat diplomatul american.

Prorectorul Sorin Şipoş a răspuns că învăţământul de tip dual, parcurile industriale, atenţia pe care universitatea o acordă meseriilor căutate pe piaţa muncii ‘reprezintă reale oportunităţi pentru studenţii noştri, care aleg să rămână acasă’.

După întâlnirea desfăşurată în sala Consiliului de Administraţie, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii, Kathleen Kavalec, a făcut o scurtă plimbare prin campus şi a vizitat Biblioteca Universităţii din Oradea.

La final, oaspetele a primit mai multe cărţi din partea Universităţii din Oradea, un gest despre care prorectorul Şipoş a spus că invocă ‘importanţa cunoaşterii reciproce, ca un bun început al oricărei relaţii de colaborare’. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks