Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor a informat, miercuri, că 113 unităţi de învăţământ din judeţ, cu 9 mai mult decât cele 104 cuprinse în lista publicată de Ministerul Educaţiei, au depus declaraţii de intenţie pentru a beneficia de Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar.
Potrivit unui comunicat transmis de instituţie, IŞJ Bihor a prezentat, într-o videoconferinţă organizată în 10 ianuarie, oportunităţile participării la acest program conducerilor unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţ, încurajând şi asigurând sprijin privind depunerea declaraţiilor de intenţie şi desfăşurarea celorlalte etape.
Până vineri, 14 ianuarie, au fost depuse declaraţii de intenţie de către 113 unităţi de învăţământ, cu 9 mai mult decât cele 104 cuprinse în lista publicată.
Conducerea IŞJ a mai precizat că având în vedere termenul de depunere prelungit până în data de 21 ianuarie, încurajează toate unităţile de învăţământ care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate să aplice pentru a putea beneficia de acest program complex.
Ministerul Educaţiei a demarat Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar. Acesta face parte din cadrul Proiectului Naţional de Reformă ‘România Educată’, cu finanţare PNRR, în valoare de 543 milioane euro – componenta PNRR nerambursabilă.
Programul vizează implementarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educaţie (MATE) prin acordarea de granturi, în două runde, unui număr estimat de 2.500 dintr-un total de 3.235 de unităţi de învăţământ de stat de nivel gimnazial, cu risc mediu şi crescut de abandon şcolar.
Pentru participarea la acest program, toate unităţile de învăţământ vor completa Declaraţia de intenţie (atât cele din lista publicată pe site-ul www.edu.ro, cât şi cele care nu se află pe listă, dar fac dovada îndeplinirii criteriilor de vulnerabilitate).
Fiecare grant va avea o valoare de maximum 200.000 euro, în funcţie de numărul de elevi înscrişi şi gradul de marginalizare a localităţii, şi va fi implementat pe o durată de trei ani.
Toate declaraţiile de intenţie vor fi evaluate, urmând ca unităţile de învăţământ preselectate să fie invitate să depună o propunere de proiect care va include, în mod obligatoriu, şi o analiză de nevoi. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)