Consiliul Judeţean (CJ) Bihor a anunţat, vineri, că a fost semnat contractul pentru realizarea centurii oraşului Aleşd, un proiect în valoare de 74,8 milioane de lei, fără TVA, finanţat din fonduri europene nerambursabile, alocate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, documentul a fost semnat la Aleşd de către vicepreşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan, şi reprezentantul asocierii de firme care va executa lucrările, Marius Marta. La semnarea contractului au fost prezenţi şi directorul regional al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Eugen Cecan şi primarul oraşului Aleşd, Ioan Todoca.
Varianta de Ocolire Aleşd va avea o lungime de 5,8 kilometri şi va asigura o nouă rută rapidă de transport, scurtându-se semnificativ timpul de parcurs pe DN1, în dreptul localităţii Aleşd. Centura intersectează şi drumul judeţean DJ 764 Beiuş-Aleşd şi îl descarcă de traficul greu cu mărfuri provenind de la două fabrici din zonă.
Şoseaua de ocolire va fi realizată de asocierea formată din firmele Drum Asfalt şi Trameco.
‘Prin realizarea acestei centuri, locuitorii din Aleşd vor avea un oraş mai liniştit, mai puţin poluat şi mai sigur. În plus, cei care tranzităm oraşul spre şi dinspre Cluj şi Sălaj, vom petrece mai puţine minute în trafic. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil acest moment al semnării contractului de proiectare şi execuţie: Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Primăriei Aleşd şi colegilor de la Consiliul Judeţean Bihor. În perioada imediat următoare vor fi desemnaţi şi constructorii centurilor Sânmartin şi Beiuş’, a declarat vicepreşedintele CJ, Mircea Mălan, citat în comunicatul menţionat.
Conform prevederilor contractuale, Drum Asfalt şi Trameco vor avea la dispoziţie un termen de 3 luni pentru serviciile de proiectare şi 12 luni pentru execuţie.
Proiectul se realizează în baza unui protocol de colaborare dintre Consiliul Judeţean Bihor şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). AGERPRES / (AS -autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)