Consiliul Judeţean (CJ) Bihor a aprobat vineri, în şedinţa extraordinară de îndată, două acorduri de parteneriat cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în vederea lărgirii la patru benzi (câte două pe sens) a două sectoare de drumuri naţionale, cu fonduri europene atrase prin CNAIR.
Prin realizarea celor două proiecte, privind DN19 Oradea – Biharia şi DN 79 Oradea – Nojorid, se va descongestiona traficul în aceste zone.
Scopul acordurilor este de a colabora în vederea atragerii de fonduri europene în exerciţiul financiar 2021 – 2027 pentru realizarea investiţiilor.
Potrivit acordului semnat, drumul către Biharia se va lărgi la patru benzi pe un tronson de 3,7 kilometri, între poziţiile km 5+985 – km 9+731, iar cel către Nojorid se va lărgi la patru benzi pe o distanţă de 1,6 kilometri, între poziţiile km 108+730 – 110+330.
‘Practic, tronsonul spre Nojorid este cuprins între Aeroportul Internaţional Oradea, unde va fi amenajat un sens giratoriu, şi intersecţia cu drumul către Livada de Bihor unde, de asemenea, va fi amenajat un sens giratoriu. Aici se vor întâlni trei drumuri: DN 79, DC 77 spre Livada de Bihor şi noul drum dintre Oradea şi Nojorid, aflat în construcţie’, se arată într-un comunicat al CJ Bihor.
Potrivit acordurilor, Consiliul Judeţean Bihor se va ocupa de întocmirea documentaţiilor cadastrale, contractarea serviciilor de realizare a auditului de siguranţă, derularea procedurilor de achiziţie, monitorizarea implementării proiectelor şi execuţia lor.
Iar CNAIR se va ocupa de procedurile de expropriere a terenurilor afectate de lărgiri, de procesul de accesare a finanţării nerambursabile, va prelua proiectele odată finalizate şi va fi răspunzătoare de administrarea şi întreţinerea drumurilor, mai menţionează sursa citată. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)