Oradea, 11 ian /Agerpres / – Administraţia Parcului Natural Apuseni informează că va finaliza în acest an, în urma unor consultaţii publice cu comunităţile locale, planul de management integrat al Parcului Natural Apuseni (întins peste 76.000 de hectare) şi al celor 58 de arii naturale protejate cuprinse, din care trei sunt situri Natura 2000.
‘La nivel naţional, acest parc natural are o particularitate: o foarte largă locuire şi utilizare a resurselor de către om. Două treimi din Parcul Natural Apuseni sunt proprietăţi private. Statul român mai are doar o treime. Iar aici cheia unui management sustenabil pe viitor este o bună şi foarte strânsă colaborare cu comunităţile locale. Noi nu facem un exerciţiu de imagine prin consultarea oamenilor, pentru că noi asta am făcut de la bun început. Dar consultarea lor, părerea lor, este esenţială, pentru că managementul Parcului nu se poate face altfel’, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, directorul Administraţiei Parcului Natural Apuseni, Alin Moş, cu ocazia Zilei Mondiale a Rezervaţiilor şi Parcurilor Naturale (11 ianuarie).
Proiectul planului de management este realizat în cadrul unui proiect de dezvoltare a zonei, derulat cu o finanţare de circa 5 milioane de euro, care a început în decembrie 2019 şi va fi încheiat la finele lui 2023, după o serie de consultări publice în teritoriu şi procedurile de aprobare.
‘În cadrul acestui proiect, am readus la zi tot ce înseamnă cunoştinţe despre această zonă. S-a refăcut toată baza de date pe biodiversitate, pe socio-cultural, pe mod de folosinţă a terenurilor etc. Iar în consultaţiile publice, şapte preliminare, în toate cele trei judeţe – Bihor, Alba şi Cluj – vom prezenta actualul plan şi apoi în alte şapte întâlniri publice vom culege propunerile populaţiei,’ a precizat Alin Moş.
La nivelul fiecărei arii protejate, în funcţie de datele ştiinţifice şi de realităţile din teren privind utilizarea acestuia de către om, se stabileşte care sunt procentele şi suprafeţele specifice pretabile la anumite activităţi, conform legii.
Planul de management va constitui documentul de bază, de referinţă, în tot ce înseamnă analiza şi aprobarea tuturor planurilor, proiectelor, strategiilor pe această suprafaţă, la nivel naţional. Scopul principal al documentului este conservarea şi protejarea naturii, însă împreună cu ceea ce înseamnă dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale.
De altfel, în contextul schimbărilor climatice şi a problemelor de mediu pe care oricine le observă în ultimii ani, Alin Moş a menţionat că s-a constatat o creştere a interesului oamenilor, în general, faţă de mediu, şi faţă de ariile protejate, în special.
‘Oamenii îşi dau seama de importanţa fiecărui act pentru a proteja mediul în care trăiesc. Am constatat, de la an la an, o creştere a numărului celor care vor să se implice în mod voluntar în acţiuni de igienizare, precum şi în acţiuni de împăduriri. A crescut numărul şcolilor interesate de activităţi educative în natură. Pentru noi este o surpriză foarte mare faptul că acei care solicită acest lucru sunt copiii înşişi. Ei au informaţia, ei presează adulţii să iasă în natură, să fie implicaţi în diverse proiecte. Copiii sunt cei care, citind foarte mult, înţelegând, determină schimbarea comportamentului adulţilor’, a subliniat directorul Moş.
Parcul Natural Apuseni (PNAp) este situat în partea central-nord-vestică a Munţilor Apuseni, având o suprafaţă totală de 76.064 hectare. Se întinde pe o parte din masivele Bihor la sud şi Vlădeasa la nord, pe teritoriul administrativ a trei judeţe (Cluj 40%, Bihor 32%, Alba 28%). PNAp cuprinde suprafeţe de pe teritoriul administrativ a 16 comune, şi proprietăţi aparţinând la 25 de comune. În ce priveşte numărul de comunităţi, pe teritoriul PNAp sunt cuprinse integral 53 localităţi şi trei sate de vacanţă (Boga, Fântânele şi Vârtop), parţial fiind cuprinse încă opt localităţi, situate pe limitele parcului.
În toamna anului 2009, titlul de ‘Destinaţie Europeană de Excelenţă’ a fost decernat Parcului Natural Apuseni, în cadrul proiectului Comisiei Europene numit EDEN (European Destinations of Excellence), care promovează modele de dezvoltare a turismului durabil în Uniunea Europeană.
Administraţia Parcului Natural Apuseni s-a înfiinţat în anul 2004, ca subunitate a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva – Direcţia Silvică Oradea, cu rol de analiză, planificare, supraveghere şi control pe teritoriul ariilor protejate aflate în administrare. AGERPRES / (A, AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)