Filarmonica de stat Oradea a programat şi al treilea Concert extraordinar de Anul Nou, ca răspuns la interesul crescut al melomanilor pentru cele două concerte de Anul Nou programate pe 6 şi 7 ianuarie şi care au devenit foarte repede sold out.
Din acest motiv, Filarmonica orădeană a suplimentat cu un al treilea concert pentru seara de joi, 5 ianuarie, seria celor dedicate Anului Nou, la care mai sunt doar câteva bilete disponibile. Toate au loc sub bagheta dirijorului Adrian Morar.
Concertele ce vor avea loc în Sala de concerte ‘Enescu – Bartók’ sunt inspirate din faimoasele Concerte de Anul Nou de la Viena, cu un program integral Johann Strauss.
Se vor putea audia în prima parte lucrările: ‘Die Fledermaus Overture’ (Uvertura Liliacul), ‘Annen Polka’, ‘Geschichten aus dem Wienerwald’ (Povestiri din pădurea vieneză), ‘Auf der Jagd’ (La vânătoare), ‘Wiener Blut’ (Sânge vienez), ‘Pizzicatto Polka’, ‘Rosen aus dem Suden’ (Trandafirii din sud), ‘Tritsch-Tratsch Polka’.
În partea a doua a concertului se vor asculta piesele: ‘Der Zigeunerbaron Overture’ (Uvertura Voievodul ţiganilor), ‘Agyptischer Marsch’ (Marş egiptean), ‘Fruhlingsstimmen’ (Voci de primavară), ‘Vergnugungzug Polka’ (Trenul plăcerilor), ‘Kaiser-Walzer’ (Valsul imperial), ‘Champagner Polka’, ‘An der schonen blauen Donau’ (Dunărea albastră) şi în încheiere ‘Radetzky Marsch’.
Dirijorul Adrian Morar a studiat dirijat şi canto la Academia de Muzică ‘Gheorghe Dima’ din Cluj-Napoca, specializându-se apoi în fenomenologia muzicală. În prezent, este dirijor permanent la Opera Naţională Română din Cluj.