Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor a pus accent, în activitatea din 2021, pe combaterea fenomenului de muncă nedeclarată, fiind aplicate 181 de sancţiuni în valoare totală de circa 4,5 milioane de lei pentru astfel de situaţii depistate, a declarat luni, pentru AGERPRES, inspectorul şef Marius Rotar.
‘Munca la negru şi modul în care firmele îşi fac prevenirea riscurilor la accidente şi mai ales la îmbolnăvirile profesionale sunt cele mai importante acţiuni pe care le desfăşurăm ca acţiuni de control. Fiecare angajat trebuie să meargă la serviciu ca să ducă acasă un salariu, dar şi să se întoarcă sănătos. În plus, anul trecut am început să intensificăm verificările la angajatori, deoarece am avut foarte multe situaţii în care ni s-a semnalat faptul că unii angajaţi primeau salariul minim pe economie, oficial, cu fluturaş etc., dar şi bani separat, cu bani în plic. E clar că, pe de o parte, sunt instituţii păgubite de anumite contribuţii – CAS, Casa de Pensii etc, iar, pe de altă parte, când ajunge persoana la pensie şi i se face calculul adecvat pe salariu minim, pensia este foarte mică’, a precizat, pentru AGERPRES, inspectorul şef al ITM Bihor, Marius Rotar.
El a subliniat că încă există numeroase situaţii în care se practică acest tip de muncă la gri, mai exact ‘remunerare la gri’, existând însă şi prevederi legale foarte clare pentru aceste aspecte, iar sancţiunile nu sunt deloc mici.
‘Amenzile nu sunt mici. Eu, instituţional vorbind, îi sfătuiesc şi pe unii şi pe ceilalţi să respecte normele legale’, a subliniat şeful ITM Bihor, Marius Rotar.
Potrivit sintezei activităţii ITM Bihor pe anul 2021, au fost efectuate un număr total de 3.597 controale, fiind aplicate 5.022 de sancţiuni contravenţionale, din care 467 amenzi în cuantum de 5.811.100 lei şi 4.555 avertismente.
Din totalul celor 5.022 de sancţiuni aplicate de ITM Bihor în 2021, un procent de 56% (2.804) au fost sancţiuni în domeniul relaţiilor de muncă, iar 44 % (2.218) au fost sancţiuni în domeniul sănătate şi securitate în muncă.
În domeniul relaţii de muncă, din totalul de 2.804 sancţiuni, 181 (adică 6,45 % din total) au fost sancţiuni pentru munca fără forme legale, în cuantum de 4.475.000 lei. În anul 2021 au fost depistate un număr de 380 persoane prestând activitate nedeclarată în cadrul a 168 unităţi. Celelalte 2.623 de sancţiuni (adică 93,54% din total) s-au aplicat pentru neconformităţi altele decât munca fără forme legale.
În domeniul sănătate şi securitate în muncă s-au constatat, la controale, numeroase abateri de la respectarea aplicării legislaţiei în vigoare şi s-au aplicat 2.218 sancţiuni contravenţionale, din care 53 amenzi în cuantum de 214.500 lei şi 2.165 avertismente.
Potrivit datelor comunicate de ITM în raportul de activitate pentru anul trecut, atât numărul angajatorilor activi, cât şi al salariaţilor activi şi contractelor individuale de muncă au crescut în 2021 comparativ cu anul 2020.
Astfel, la sfârşitul anului trecut, numărul angajatorilor activi în judeţul Bihor era de 24.023 (mai mare decât în 2020 când a fost de 23.213), cu un număr de 167.163 de salariaţi activi (comparativ cu 2020 când erau 165.200). De asemenea, numărul contractelor individuale de muncă active la data de 31 decembrie 2021 în judeţul Bihor era 193.114 (respectiv 189.970 la finele anului 2020). AGERPRES / (A, AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)