Poliţiştii locali au aplicat, pe parcursul anului trecut, sancţiuni în valoare de 4 milioane de lei, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, şeful Poliţiei Locale Oradea, Cristian Beltechi. ‘Sumele provin şi din nerespectarea măsurilor de prevenţie, mai ales în perioada de început a restricţiilor. Vă daţi seama, că pe partea de sancţiuni, nu am făcut exces de zel, deoarece, din cauza pandemiei, multe persoane au rămas fără loc de muncă. Dar am fost foarte stricţi la purtatul măştii şi măsurile de siguranţă. Avem în fiecare zi patrule mixte care lucrează numai pentru respectarea acestor măsuri impuse. Acum, în procent de 90% din orădeni poartă mască. Înainte, la început, procentul a fost foarte mic. Sunt peste 1.500 de sancţiuni pentru nepurtarea măştii, sancţiunea este între 500 şi 2.500 de lei. Verificăm şi carantinaţii, unii respectă perioada de carantină, alţii, nu, caz în care amenzile sunt foarte mari, de la 1.000 la 5.000 de lei’, a precizat directorul Beltechi. Defalcat, pentru tulburarea liniştii publice s-au aplicat amenzi de 145.000 de lei, pe domeniul rutier – 215.000 lei (staţionare interzisă, ridicări etc) , control comercial (verificare societăţi, avize, autorizaţii de funcţionare) – 145.000 lei, disciplina în construcţii – 600.000 lei, poliţia ecologică – 700.000, autorizaţii trafic greu – 1,4 milioane de lei. În 2019, valoarea amenzilor a fost de 3,7 milioane de lei.