AcasăStiri generaleBihor: Au fost recepţionate primele patru platforme din judeţ de colectare a...

Bihor: Au fost recepţionate primele patru platforme din judeţ de colectare a deşeurilor, cu aport voluntar

Oradea, 19 mai / Agerpres/ – Primele patru dintre cele 32 de platforme de colectare a deşeurilor, cu aport voluntar, au fost finalizate şi recepţionate, a informat, vineri, Consiliul Judeţean Bihor.

Potrivit sursei, acestea au fost construite în municipiile Beiuş, Marghita şi Salonta şi oraşul Aleşd. Cetăţenii vor putea depozita gratuit deşeurile în aceste centre de colectare.

În fiecare centru sunt amplasate containere de mari dimensiuni pentru colectarea separată a următoarelor tipuri de deşeuri: materiale textile, bunuri reutilizabile, metalice, obiecte de uz casnic, sticlă, electrice/electrocasnice/electronice, materiale plastice, hârtie/carton, lemn/mobilier, vegetale, resturi din construcţii şi deşeuri care au un conţinut periculos.

Cele patru fac parte din reţeaua de 32 de centre de colectare a deşeurilor prin aport voluntar care vor funcţiona în judeţul Bihor.

‘Ne propunem ca până la sfârşitul acestui an să finalizăm toate cele 32 de platforme. În felul acesta sperăm să se reducă deşeurile care sunt depozitate ilegal în şanţuri, pe marginea drumurilor, în pădurile şi râurile din judeţul nostru. Avem în derulare şi alte proiecte pentru a le asigura bihorenilor condiţiile de a participa alături de noi la realizarea obiectivului nostru comun, un Bihor curat’, a precizat vicepreşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan, în calitate de preşedinte al Ecolect Group Bihor.

Cele patru centre de colectare a deşeurilor din Aleşd, Beiuş, Marghita şi Salonta urmează să fie puse în funcţiune după stabilirea regulamentului de funcţionare de către Consiliul Judeţean Bihor, Ecolect Group şi primăriile implicate.

Lucrările au fost executate de asocierea de firme S.C. Da Vinci Construct & Proiect SRL, lider de asociere, împreună cu SC Antrepriză Construcţii Edilitare SRL.

Valoarea totală a celor patru platforme de deşeuri este de peste 5 milioane de lei, fără TVA (Aleşd: 1.137.123,43 lei; Beiuş: 1.400.423,50 lei; Marghita: 1.289.620,79 lei; Salonta: 1.224.936,31 lei). Finanţarea a fost asigurată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Prima etapă de construire a centrelor cuprinde localităţile Aleşd, Beiuş, Marghita, Salonta, Valea lui Mihai, Săcueni, Sântandrei, Tinca, Ceica, Oşorhei, Tileagd, Vadu Crişului, Bratca, Popeşti, Sânmartin şi Sânnicolau Român.

A doua etapă presupune construirea a încă 16 puncte de colectare a deşeurilor în localităţile Auşeu, Avram Iancu, Balc, Borş, Bunteşti, Chişlaz, Cociuba Mare, Copăcel, Drăgăneşti, Lazuri de Beiuş, Lăzăreni, Nojorid, Paleu, Spinuş, Ştei şi Vaşcău.

Ambele etape se află în faza de evaluare a ofertelor depuse în cadrul licitaţiei pentru proiectare şi execuţie.

Aceste centre fac parte din ‘Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor’ (SMID) din judeţul Bihor şi vor deservi atât unitatea administrativ – teritorială unde sunt amplasate, cât şi pe cele din vecinătate. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks