AcasăStiri generaleBihor: Bihorul, pe primul loc la accesarea fondurilor europene din PNS, pe...

Bihor: Bihorul, pe primul loc la accesarea fondurilor europene din PNS, pe primele trei măsuri lansate

Judeţul Bihor se află din nou în topul clasamentului la accesarea fondurilor europene, de această dată pe măsurile deschise recent în Programul Naţional Strategic (PNS) 2023-2027, anume DR 30, DR 27 şi DR 28, a informat marţi Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Bihor.

‘Am dorit să anunţăm această clasament deoarece, potrivit situaţiei centralizate de AFIR, noi ne situăm pe primul loc, cu o valoare totală a proiectelor de peste 54 de milioane de euro, la mare distanţă de al doilea clasat, judeţul Bistriţa-Năsăud, care are proiecte de 41 de milioane de euro, urmat de Cluj cu 24 de milioane de euro şi Hunedoara, 16 milioane de euro. Situaţia se poate schimba însă de la o zi la alta, pentru că măsurile sunt încă deschise. Motivaţia noastră în această informare este să atragem atenţia şi să motivăm potenţialii beneficiari să depună proiecte, pentru că mai sunt bani pe care se poate şi trebuie să-i folosim, a declarat marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al OJFIR Bihor, Simona Drimbău.

OJFIR Bihor este una dintre cele mai eficiente instituţii deconcentrate din Bihor. Mărturie stă chiar clasarea pe primul loc în ţară privind proiectele finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014- 2020 (cu un număr de 3.800 de contracte semnate în valoare totală de 320 de milioane de euro).

Şi acum, în urma direcţiilor de finanţare deschise în cadrul Programului Naţional Strategic (PNS) 2023-2027, întreprinzătorii de la ţară şi administraţiile comunale nu se dezmint depunând 429 cereri de finanţare cu o valoare de nu mai puţin de 54.081.259 de euro, sumă care situează din nou judeţul Bihor pe primul loc.

Potrivit sursei, PNS 2023-2027 este amplu valorificat în judeţ. fiind menit să ‘ridice’ cu fonduri europene tot ce înseamnă spaţiu rural – agricultură şi procesarea produselor agricole, dar şi infrastructură, de la drumuri şi reţele de apă, canalizare, până la şcoli.

Direcţia de finanţare dedicată tinerilor fermieri DR-30 a fost una dintre cele mai aşteptate măsuri de finanţare din cadrul cadrul PS 2023-2027. Lansată pe data de 2 noiembrie, la fel ca şi în sesiunile trecute, apetitul tinerilor fermieri bihoreni pentru bani europeni este la cote maxime. Astfel, în judeţ în cadrul acestei măsuri au fost depuse, până marţi, 403 de proiecte cu o valoare de 28.210.000 euro.

‘Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri se va acorda sub formă de sumă forfetară în două tranşe. 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului se va acorda în funcţie de implementarea corectă a Planului de Afaceri, fără a depăşi trei ani (pentru exploataţiile pomicole), de la semnarea contractului de finanţare,’ se menţionează în comunicatul OJFIR.

Judeţul Bihor se află pe prima poziţie a clasamentului naţional, la o distanţă considerabilă faţă de următorul clasat, şi la depunerea de proiecte în cadrul intervenţiei DR 28 – Crearea / modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spaţiul rural.

Primăriile din Bihor s-au arătat foarte interesate de accesarea fondurilor puse la dispoziţie prin direcţiile de finanţare recent deschise şi au depus 19 dosare de finanţare cu o valoare de 18.871.577 euro.

Bihorul este în top şi la intervenţia DR 27 Crearea/modernizarea infrastructurii de acces agricolă. Pe această măsură de finanţare au fost depuse 7 dosare cu o valoare de finanţare nerambursabilă de 6.999.682 euro.

Sesiunile de depunere a cererilor de finanţare aferente intervenţiilor DR-27 si DR-28 din cadrul PS 2023-2027 au fost deschise începând cu data de 2 noiembrie.

Pentru aceste două linii potenţialii beneficiari pot depunere cererile de finanţare prin intermediul paginii oficiale a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale până la data de 29 februarie 2024.

Fondurile disponibile pentru sesiunea de cereri de finanţare aferentă intervenţiei DR-27 sunt în valoare de 100.000.000 euro, în timp ce pentru intervenţia DR-28 alocarea disponibilă este în valoare de 200.988.235 euro.

‘Succesul depunerii unui număr atât de mare de proiecte la nivelul judeţului Bihor se datorează în primul rând beneficiarilor noştri, care întrunesc condiţiile de eligibilitate, curajului şi perseverenţei lor, capacităţii lor antreprenoriale, firmelor de consultanţă care fac posibilă depunerea proiectelor la OJFIR Bihor, precum şi acţiunilor noastre permanente de promovare a liniilor de finanţare’, a precizat directorul OJFIR Bihor, Cristian Buzlea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks