Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat marţi o propunere privind reconversia proiectului de construire a campusului pentru învăţământ special într-unul pentru învăţământul dual, edificat în procent de 80% şi finanţat de CJ cu 16 milioane de euro, pentru care se va depune însă o cerere de finanţare din PNRR.
‘Acum trei ani de zile, când s-a gândit acest proiect, se estima că numărul de copii din învăţământul special va creşte; nu a crescut, ci dimpotrivă, a scăzut. Şi având în vedere realitatea demografică, rata natalităţii în scădere şi de asemenea, conceptul Ministerului Educaţiei de a-i integra pe cei mai mulţi din aceşti copii în învăţământul normal, este evident că, în anii următori, numărul copiilor din învăţământul special va scădea. În baza analizei spaţiilor realizate ca structură principală, în proporţie de circa 80%, aceste spaţii sunt supradimensionate. În plus aducerea într-o singură locaţie a tuturor copiilor de la învăţământul special, din clasele mici până în cele mari, ar face ca desfăşurarea activităţii să fie destul destul de complicată,’ a declarat Bolojan.
Pe ordinea de zi a şedinţei de joi, 22 septembrie, vor două materiale legate de acest subiect. În primul e vorba despre acordul de principiu al CJ pentru a realiza un consorţiu pentru învăţământul dual, alcătuit în viitorul apropiat între principalele autorităţi locale – CJ şi Primăria Oradea, cu Universitatea Oradea, Inspectoratul Şcolar şi liceele tehnologice şi şcolile profesionale, împreună cu marile companii din judeţ. Al doilea proiect este reconfigurarea campusului într-unul pentru învăţământul dual în vederea accesării unei finanţări din PNRR şi a consolidării acestei educaţii în judeţ.
‘Acest consorţiu ne-ar permite să acţionăm împreună astfel încât să avem meseriaşi mai bine pregătiţi, sectorul privat să fie mai mult implicat în pregătirea viitorilor angajaţi, să avem consolidată legătura dintre universitate şi mediul privat ca să creăm condiţii pentru dezvoltare. Avem un acord de principiu din partea membrilor şi în luna octombrie ne vom putea prezenta cu o documentaţie care să arate responsabilităţile fiecărui partener,’ a precizat Bolojan.
Al doilea proiect se referă la mandatarea preşedintelui CJ să acţioneze pentru reconversia campusului aflat în construcţie în zona universităţii Oradea.
Campusul poate fi foarte uşor reconfigurat pentru învăţământul dual, pentru că lucrările acoperă toate necesităţile unui campus general: are spaţii de cazare, ateliere de lucru, săli de curs, bibliotecă, dispensar medical, cantine, săli de mese etc.
Ca locaţie, campusul este în vecinătatea imediată a Universităţii din Oradea şi a viitorului Parc ştiinţific şi tehnologic, fapt ce va facilita convieţuirea învăţământului dual preuniversitar cu cel universitar, iar implicarea companiilor ar fi mult mai mare, materiile de specialitate fiind predate de inginerii şi specialiştii din marile companii cu fabrici în Oradea.
Ilie Bolojan a precizat că se va depune un proiect de finanţare pe PNRR (care prevede finanţare pentru zece campusuri pentru învăţământ dual) atât pentru funcţionarea consorţiului, cât şi pentru campus, pentru a coperi o bună parte din investiţia pe care CJ a realizat-o în campus. Valoarea contractului este de 16 milioane de euro plus TVA, plăţile de până acum fiind exclusiv din bugetul judeţului.
‘În PNRR pe componenta educaţie există un capitol, 16, în care se are în vedere dezvoltarea şi dotarea unor structuri care să dezvolte învăţământul dual. Existenţa unor oameni cu bune calificări profesionale, cu salarii bune pe piaţa forţei de muncă este o necesitate. Prin urmare, consolidarea acestui sector rămâne o prioritate pentru noi şi în anii următori, în întreg judeţul Bihor’, a afirmat Bolojan.