O familie cu opt membri din comuna Borş, a cărei casă a ars din temelii în urma unui incendiu provocat de un scurtcircuit, beneficiază, în aceste zile, de ajutorul Asociaţiei ‘Casă Dragă Casă’ şi al celor peste 100 de voluntari de la compania Celestica din Oradea care montează acoperişul imobilului construit din nou, prin donaţii.
Directorul de programe al asociaţiei, Emil Popa, a declarat luni, pentru AGERPRES, că în fiecare zi, în perioada 15 – 22 septembrie, câte o echipă de 20 de angajaţi de la compania Celestica din Oradea lucrează la construirea acoperişului.
‘Pentru a construi casa au fost mai multe firme care au donat fie beton, fie fier, alţii au dat mai ieftin bolţarii sau efectiv au dat bani pentru a se cumpăra alte materiale. Zidurile sunt ridicate şi ne bucurăm că putem să punem acoperişul, astfel încât să se poată lucra bine în interior având în vedere temperaturile de afară. Azi vom termina de montat fermele de acoperiş, mâine se va leţui şi se va pune folia de protecţie, iar miercuri se va monta ţigla’, a precizat Emil Popa.
În fiecare dimineaţă, voluntarii primesc un instructaj cu privire la normele de protecţie a muncii, primesc mănuşi şi căşti de protecţie, restul echipamentelor necesare, uneltele de muncă. Toate lucrările sunt coordonate de cei şapte membri şi specialişti ai asociaţiei ‘Casă Dragă Casă’, al cărei obiectiv este să ajute familiile nevoiaşe să trăiască într-o locuinţă decentă, trainică şi sănătoasă.
‘La sfârşitul lunii iulie, domnul primar Batori ne-a povestit drama prin care a trecut această familie şi ne-a cerut sprijinul ştiind că ne implicam activ în viaţa comunităţii. Ne-am bucurat să aflăm că vom colabora din nou cu Asociaţia ‘Casă Draga Casă’ şi împreună vom ajuta această familie. Alături de colegii noştri trăiesc sentimentul plăcut de a fi voluntar, de a ne implica şi de a fi om. Le mulţumesc colegilor pentru implicare, organizare şi toată dăruirea!’, a afirmat Carmen Toie, HR Business Specialist şi voluntar de la compania Celestica.
După incendiul survenit în vară, Primăria din Borş a alocat o parte din resursele necesare construirii casei, dar a apelat şi la sprijinul comunităţii pentru a-i ajuta pe cei opt membri ai familiei greu încercate, care au pierdut totul, să aibă o locuinţă nouă până la intrarea în iarnă.
‘Când am văzut ce s-a întâmplat aici, am făcut apel la oamenii din comunitatea noastră şi aceştia au sărit rapid în ajutorul familiei oferind sprijin atât material, cât şi financiar sau cu forţă de muncă. Au donat alimente, haine, materiale de construcţii şi iată că, până acum, am reuşit să turnăm fundaţia, să ridicăm pereţii şi acum urmează să se pună şi acoperişul. Le mulţumesc tuturor celor care n-au rămas nepăsători şi au contribuit oricât de puţin la acest proiect’, a spus primarul comunei Borş, Batori Geza.
Apelul Primăriei nu a rămas fără ecou şi atât localnicii, cât şi alte persoane care au auzit de acest necaz s-au mobilizat şi, alături de biserici, companii, ONG-uri sau alţi actori sociali au reuşit să adune o parte din resursele necesare pentru a ridica locuinţa.