Centrul de Asistenţă Umanitară pentru Refugiaţi Bihor a devenit funcţional începând de marţi, a informat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca.
Potrivit sursei, centrul destinat cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, funcţionează non-stop în municipiul Oradea, pe strada Calea Aradului nr.87, sub coordonarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ‘Crişana’ al judeţului Bihor şi în colaborare cu Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI Bihor).
Reprezentanţii instituţiilor publice şi organizaţiilor neguvernamentale sunt prezenţi, de marţi, în cadrul centrului, fiind pregătiţi să ofere sprijin şi consiliere refugiaţilor ucraineni.
Centrul este astfel organizat încât să răspundă nevoilor imediate şi pe termen lung ale persoanelor care provin din zona conflictului armat din Ucraina, fiind organizate în acest scop puncte de informare şi asistenţă în diferite domenii de interes pentru refugiaţi: drepturile de care pot beneficia, informaţii juridice, încadrarea în muncă, consiliere psihologică, precum şi alte servicii specializate.
De asemenea, în interiorul Centrului sunt amenajate spaţii pentru odihnă, pentru servit masa, pentru relaxare, loc de joacă pentru copii etc., refugiaţilor fiindu-le puse totodată la dispoziţie diferite produse de strictă necesitate (produse alimentare, haine, produse de igienă şamd).
În cadrul Centrului, refugiaţii ucraineni beneficiază de sprijinul personalului calificat al instituţiilor publice şi organizaţiilor neguvernamentale, potrivit competenţelor atribuite de legislaţia în vigoare, pe domenii de activitate specifice.
Grupul de iniţiativă ‘Bihor pentru Ucraina’, din care fac parte specialişti din diferite domenii şi voluntari din cadrul a circa 46 de organizaţii neguvernamentale, asigură fluxul cetăţenilor străini şi apatrizilor în Centru până la soluţionarea cererilor acestora; asigură un punct de înregistrare a cererilor de cazare, de unde se va relaţiona cu CJCCI Bihor în vederea soluţionării acestora; asigură un punct de informare şi organizare a transportului cetăţenilor străini şi apatrizilor către alte destinaţii; asigură asistenţă privind tranzitul frontalier, gestionarea zonelor de repaus/odihnă şi hrănire; precum şi servicii de translaţie/traducere pentru îndeplinirea funcţiunilor Centrului.
Organizaţia Crucea Roşie Filiala Bihor participă la asigurarea fluxului cetăţenilor străini şi apatrizilor în Centru până la soluţionarea cererilor acestora, asigură asistenţă specifică Organizaţiei Crucea Roşie pentru reîntregirea familiilor cetăţenilor străini şi apatrizilor şi participă la gestionarea zonelor de repaus/odihnă şi hrănire.
Comunicatul ISU mai aminteşte faptul că, în Bihor, funcţionează 24 de ore din 24, Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI Bihor), dedicat sprijinirii refugiaţilor din Ucraina, în cadrul căruia sunt operaţionalizate următoarele numere de telefon: 0259/412 129; 0259/467 909; 0734 223127; 0734223125; fax: 0259/434945. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)