AcasăStiri generaleBihor: Cinci persoane din Salonta, trimise în judecată într-un dosar de contrabandă...

Bihor: Cinci persoane din Salonta, trimise în judecată într-un dosar de contrabandă cu ţigări

Cinci bihoreni din Salonta vor fi judecaţi, la propunerea poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Oradea, după ce au fost prinşi că au deţinut şi transportat ilegal peste 729.000 de ţigarete nemarcate, iar unul dintre ei este acuzat şi de mărturie mincinoasă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor, ancheta, finalizată zilele trecute, a fost realizată de poliţiştii BCCO Oradea sub supravegherea Parchetului Salonta, pentru infracţiunea de contrabandă cu produse accizabile, respectiv mărturie mincinoasă.

‘Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019 – 2021, patru persoane, cu vârste cuprinse între 29 şi 37 de ani, ar fi organizat şi efectuat cinci transporturi, care conţineau în total 729.140 de ţigarete nemarcate sau marcate necorespunzător, provenite dintr-o ţară din afara spaţiului Uniunii Europene. Totodată, cea de-a cincea persoană este bănuită că, în cursul anului 2022, pe parcursul cercetărilor, ar fi făcut declaraţii mincinoase cu ocazia audierilor’, se arată în comunicatul Poliţiei.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat este de 610.459 de lei.

Sursa citată mai menţionează că pe parcursul cercetărilor au fost puse în executare 10 mandate de aducere, iar cele cinci persoane au fost reţinute de poliţişti, în prezent aflându-se sub măsura preventivă a controlului judiciar.

În vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului, au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale persoanelor cercetate în această cauză, în valoare de aproximativ 3,4 milioane de lei.

Totodată, a fost indisponibilizată, în vederea confiscării, o autoutilitară, folosită pentru transportarea ţigaretelor nemarcate, bărbatul de 37 de ani fiind surprins în flagrant delict, în timp ce transporta cu aceasta 279.200 de ţigarete marcate necorespunzător. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks