Clubul Varadinum Foto din Oradea, cel mai activ şi mai puternic fotoclub din România, şi-a premiat vineri, cu prilejul Zilei artei fotografice în România (11 ianuarie), cei mai valoroşi 15 membri în cadrul expoziţiei anuale a clubului, găzduită în Complexul comercial Lotus.
‘Mă bucur că a crescut foarte mult numărul membrilor noştri, la 70 şi numărul ţărilor din care provin, la cinci, România, Ungaria, Emiratele Arabe Unite, Franţa şi Polonia, ajungând la vârsta de 7 ani. Iar azi sunt fericit că ne-au onorat cu prezenţa membri din Baia Mare, din Cluj-Napoca, din Huedin, Timişoara, pentru a fi împreună. Sărbătorim şi locul 15 în lume la cluburi foto, din 226 de cluburi. Acum patru ani am fost pe locul 12. Este o concurenţă foarte mare, cu cluburi de tradiţie de peste o sută de ani din Anglia, din Irlanda sau India. Putem afirma că noi, clubul, reprezentăm o carte de vizită pentru Oradea, cu care, eu spun, oraşul se poate mândri, aducând plusvaloare comunităţii, o imagine mai bună a oraşului în lume’, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Clubului Varadinum, Ovi D. Pop.
Lucrările expuse în cadrul expoziţiei anuale vor putea fi văzute timp de două săptămâni în galeria comercială, fiind unele dintre cele mai reuşite fotografii care au câştigat premii la saloanele internaţionale de artă fotografică din ţară şi din afara ţării: portrete, peisaje, fotografii de stradă şi fotografii conceptuale.
Preşedintele Ovi D. Pop şi vicepreşedinta clubului, Adela Rusu, ambii artişti fotografi de renume mondial, au trecut succint în revistă evenimentele clubului de anul trecut, printre care un parteneriat cu clubul Pharaoh din Egipt şi au înmânat diplome şi premii primilor 15 membri foarte activi în anul 2023, activitate tradusă prin rezultate meritorii la multe concursuri şi evenimente fotografice.
Un premiu special de excelenţă a fost acordat lui Ovidiu Opriş, din Baia Mare, pentru valorificarea şi promovarea valorilor culturale şi tradiţionale ale ‘Ţării Lăpuşului’, sub brandul ‘Teleleu din Maramureş’. Acesta a mărturisit că punerea în valoare, arătarea şi mediatizarea tradiţiilor contează astăzi foarte mult, el activând ‘doar din suflet pentru suflet’ şi ca recunoştinţă faţă de comunitatea care l-a crescut.
‘Pentru mine asta înseamnă cel mai mult: punerea comunităţii în lumină şi scoaterea din umbră a tuturor valorilor care ne definesc, prin evenimente culturale. În fiecare an, deja de trei ani, avem Joc la şură, Ziua copilului, Cu căruţa la mănăstire – prin care ducem 200 de copii cu căruţele împodobite la mănăstire, unde facem activităţi cu ei. Avem o tabără de vară la mănăstirea Breaza, cu 80 de copii în corturi, drumeţii, rugăciuni, trei zile în curtea mănăstirii. Întreaga comunitate din Suciu de Sus, judeţul Maramureş, ne susţine, acolo este epicentrul creaţiei mele,’ a povestit, pentru AGERPRES, Ovidiu Opriş.
Cel mai activ membru al clubului a fost desemnat, în urma acumulării punctajelor şi a criteriilor stabilite, tânărul Vincze Szabolcs, din Huedin, de profesie instalator de apă şi încălzire, fotografia fiind doar un hobby de week-end.
‘În 2023, am hotărât să dedic mai mult timp şi forţă pentru fotografie. Dar mi-am depăşit planurile şi am trimis fotografii la 114 saloane naţionale şi internaţionale, am câştigat 120 de premii, plus am participat la 19 workshopuri, ateliere şi alte evenimente. Cred că deja din grădiniţă m-a interesat acest domeniu, pentru că mi s-a părut foarte interesant cum se prinde secunda care nu se mai întoarce. Uşor, uşor, am început să lucrez pe film, apoi, pe digital,’ a relatat, pentru AGERPRES, cel mai harnic membru din anul 2023.
După Vincze Szabolcs, au fost premiaţi, unii prezenţi, alţii în lipsă: pe locul 2 – Mariana Scubli din Sighetu Marmaţiei; locul 3 – Marian Plaino din Bucureşti; locul 4 – Cătălin Arcu din Cluj-Napoca; locul 5 – Adriana Ceauşescu din Timişoara; locul 6 – Iuliana Paşca din Baia Mare; locul 7 – Eva Kenez din Ungaria; locul 8 – Csaba Karako din Satu Mare; locul 9 – Rebeca Karako din Satu Mare şi locul 10 – Viorel Şerfezi din Oradea.
Pentru clujeanul Cătălin Arcu, premiul primit din partea clubului a fost o surpriză, neavând prea mare încredere în rezultatele sale de peste an.
‘Privind în urmă, totuşi, şi văzând că s-au adunat câteva premii şi sesiuni foto pe care le-am făcut, pot să spun că a fost un an bun pentru o pasiune. Este o modalitate de a-mi exprima eul creativ şi o relaxare de timp liber. Când am încercat să includ partea mercantilă, nu a mai fost aceeaşi plăcere. De asta a rămas doar o pasiune, în care încerc să prezint o realitate puţin altfel. Prefer portretele şi merg spre fine art,’ a spus Cătălin Arcu.
Membră de un an în clubul orădean, Elena Bianu, din Timişoara, a menţionat, pentru AGERPRES, că a decis să se înscrie şi în acest club deoarece ‘Varadinum este un club foarte dinamic, foarte activ şi care oferă foarte multe ocazii de a practica şi de a participa la evenimente.’
La final, au fost înmânate cardurile de membru Varadinum pe anul 2024, au fost distribuite şi cataloagele ‘We are Varadinum’, editate de Durans, în care fiecare membru din club are o pagină personală de promovare şi s-au făcut tradiţionalele fotografii de grup.