Dirijorul spaniol César Álvarez şi violonistul american Artur Kaganovskiy, artişti recunoscuţi pe plan mondial, vor concerta vineri, 15 ianuarie, pro bono, la Oradea, alături de orchestra Filarmonicii de stat, într-un concert extraordinar intitulat ‘8 Anotimpuri – O planetă’. ‘Aceşti distinşi artişti, aflând de amânarea concertului lor programat în această săptămână, din cauza pandemiei, dar şi în lipsa unui buget aprobat, s-au oferit, fără nici un fel de pretenţii materiale, doar de dragul muzicii să susţină totuşi acest concert. Le mulţumim! Suntem bucuroşi să ne împlinim în continuare menirea, susţinând actul artistic la un nivel înalt al calităţii şi al profesionalismului’, a declarat, în conferinţă de presă, directorul artistic al filarmonicii, Kurucz Tibor. Acest concert extraordinar va avea loc vineri, de Ziua Culturii Naţionale, marcând, prin programul ales – un rafinat dialog muzical, o antiteză a epocilor, clasic versus contemporan, între ‘Anotimpurile’ lui Vivaldi şi ‘Anotimpurile la Buenos Aires’ ale lui Astor Piazzolla – cei o sută de ani de la naşterea compozitorului argentinian. Potrivit directorului artistic, deşi cei doi compozitori sunt despărţiţi de două secole şi jumătate – Antonio Vivaldi fiind unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori ai secolului 18, iar Astor Piazzolla, creatorul unui nou gen muzical în America Latină, ‘Nueva Tango’, o muzică la graniţa între folclorul argentinian, muzica clasică şi jazz – au totuşi un numitor comun. ‘Ceea ce îi uneşte sunt Anotimpurile, compoziţia originală scrisă de Vivaldi în 1721, un grup de patru concerte pentru vioară, orchestră de coarde şi continuo, care a fost reluată de Piazzolla în 1965, în Estaciones Porteńas – Anotimpurile din Buneos Aires. În concertul nostru de vineri, Primăvara lui Vivaldi va fi urmată de Vara lui Piazzola şi tot aşa, anotimpuri intercalate, în final fiind interpretată Primăvara lui Piazzola’, a precizat Kurucz Tibor. Dirijorul spaniol a precizat, în conferinţă de presă, că această interpretare propusă orădenilor o consideră foarte simbolică în aceste vremuri, combinând două lucrări ale unor compozitori total diferiţi, cu stiluri diferite, din timpuri diferite într-o singură reprezentare. ‘Suntem cu toţii trăitori într-o singură lume, oameni diferiţi, de rase diferite, într-o lume sub acelaşi cer. Credem că este foarte simbolic acum, când am fost atât de afectaţi cu toţii de pandemie. Virusul ne-a arătat însă că suntem la fel, oameni, pur şi simplu, fără frontiere, doar oameni ai unei planete. Alternanţa pieselor sugerează şi alternanţa anotimpurilor în emisferele Pământului, când e vară în nord, e iarnă în sud şi invers. Iar Artur este unul dintre cei mai minunaţi violonişti pe care i-am cunoscut. Am lucrat mult împreună,’ a declarat dirijorul César Álvarez. Violonistul de origine rusă Artur Kaganovskiy, stabilit la New York, a mărturisit că aprecierea sa pentru dirijorul spaniol este reciprocă şi că se întoarce cu bucurie la Oradea, în mijlocul orchestrei simfonice ca într-o familie şi care depune eforturi mari pentru a menţine un program de calitate pentru publicul orădean. ‘Suntem aici să oferim muzică. Este de datoria noastră să cântăm. Să îmbogăţim viaţa culturală. Să conectăm oamenii. Pentru că fără muzică am deveni roboţi. Mă simt privilegiat să pot oferi muzică. Sunt circumstanţe foarte dificile pentru a organiza concerte şi totuşi, aici, iată, vor fi două concerte în această săptămână. L-am numit One world ca să ne amintească doar că suntem un singur popor şi că nu avem nevoie decât să fim împreună, dincolo de cuvinte. Este ceea ce face muzica’, a spus violonistul. Filarmonica orădeană va mai susţine joi obişnuitul concert săptămânal, sub bagheta dirijorului Jankó Zsolt, avându-l ca solist pe tânărul oboist Gáti Sándor, membru al orchestrei simfonice. Programul, susţinut fără pauză şi fără public, înregistrat şi postat ulterior online, va cuprinde lucrările ‘Flautul fermecat’ de Mozart, ‘Variaţiuni pentru oboi şi orchestră în Fa major’ de Hummel şi Simfonia a IV-a de Beethoven.