eatrul Regina Maria din Oradea va găzdui, în 21 mai, un Concert regal, cu intrare liberă, având în program Simfonia a IX-a de Beethoven, cu trei solişti invitaţi – Janeta Hoşco, Cristian Mogoşan şi Florin Estefan, pentru a marca 103 ani de la prima vizită a Regelui Ferdinand şi Reginei Maria în Oradea, petrecută pe 23 mai 1919, după ce Armata Română a eliberat oraşul.
‘Această simfonie este cea mai remarcabilă piesă a compozitorului, având o puternică încărcătură simbolică pentru umanitate, europeni în special, şi pentru istorie. Libertate, umanitate, fraternitate, – toate aceste aspiraţii şi credinţe sunt prezente în partitura Simfoniei a IX-a, în care Ludwig van Beethoven foloseşte, la final, cuvintele Odei bucuriei de Friedrich Schiller. Mesajul este de actualitate şi în 2022, fiind imnul oficial al Uniunii Europene, şi încununează simbolistica zilei de 23 mai pentru orădeni, a primei vizite a Regelui Ferdinand şi Regina Maria în Oradea’, se arată în comunicatul APTOR.
Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR), cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea alături de Filarmonica de Stat Oradea şi Teatrul Szigligeti Oradea.
Pe 21 mai 1919, gazeta ‘Tribuna Bihorului’ anunţa cu majuscule programul vizitei familiei regale la Oradea, oraş ales ca punct de pornire în turneul pe care-l întreprindea familia regală în Transilvania. Astfel, cuplul regal şi suita care-l însoţea – din care făcea parte şi preşedintele Consiliului Dirigent, Iuliu Maniu – soseşte în gară în ziua de 23 mai, fiind întâmpinaţi de oficialităţile civile şi militare ale oraşului.
Soliştii invitaţi care îşi vor da concursul în acest eveniment sunt mezzosoprana Janeta – Emilia Hoşco, o tânără de 23 de ani născută în Oradea, absolventă a Academiei Naţionale de Muzică din Cluj Napoca, alături de deja consacratul tenor Cristian Mogoşan şi baritonul Florin Estefan, orădean, managerul general al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, din 2015.
Originar din Oradea, baritonul Florin Estefan a urmat cursurile Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii de Stat din oraşul natal. În decembrie 2007, devine absolvent din prima promoţie al Cardiff International Academy of Voice, avându-l ca profesor de canto pe faimosul tenor Dennis O’Neill. În 2012, revine ca solist al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, urmând să devină Manager General al renumitei instituţii lirice în 2015,
‘Este cel mai tânăr manager din istoria celor 97 de ani ai primei instituţii lirice înfiinţate în România. Anul 2016 i-a adus baritonului Florin Estefan frumoasa recunoaştere prin titlul de ‘Cel mai bun solist al anului’ la Opera Naţională Bucureşti, în cadrul Galei Operelor Naţionale, pentru interpretarea rolului Evgheni Oneghin în producţia Operei Naţionale Române clujene’, se menţionează în comunicat.