Delegaţii columbofile din 32 de ţări ale lumii vor defila cu steagurile naţionale vineri dimineaţă, de la ora 10,00, în faţa Arenei Oradea, cu ocazia deschiderii oficiale a Olimpiadei Internaţionale a Porumbeilor Voiajori, organizată pentru prima dată în România.
Pentru acest eveniment a fost compus şi un imn al columbofililor din întreaga lume.
Preşedintele Uniunii Naţionale a Columbofililor din România – Columba, orădeanul Marius Tunduc a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că şi-au confirmat prezenţa la evenimentul inaugural Principele Radu al României, federaţia Columba fiind sub înaltul patronaj al Alteţei sale regale, preşedintele Comisiei de agricultură din Senatul României, George Scarlat, şi secretarul de stat Sorin Moise din Ministerul Agriculturii. Totodată, vor participa şi oficialităţi locale şi judeţene, printre care primarul municipiului Oradea, Florin Birta, prin a cărui implicare a ajuns Olimpiada să fie găzduită la Oradea, după ce iniţial se preconizase la Bucureşti.
Cu acest prilej, premierul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a trimis un mesaj organizatorilor şi participanţilor, afirmând că găzduirea acestui eveniment columbofil internaţional reprezintă o recunoaştere meritată a eforturilor de selecţie pe care columbofilii români le-au depus de-a lungul timpului.
‘Sunt foarte bucuros că, de aici, din România, putem transmite un salut prietenesc columbofililor din cele peste 30 de ţări participante, atât din Europa, cât şi din America de Sud, America de Nord, Asia şi Africa. Mesager de nădejde al oamenilor, porumbelul voiajor a fost mii de ani cel mai important mod de comunicare la distanţă, iar după 1900 a fost un aliat de nădejde al forţelor armate. Mă bucur să remarc faptul că, mai mult decât oricând în istoria noastră, columbofilia românească a ajuns un punct de referinţă pe plan mondial,’ a transmis premierul.
La acest eveniment de anvergură sunt aşteptaţi peste 10.000 de pasionaţi ai sportului columbofil de pe tot mapamondul.
Deschiderea festivă la avea loc pe 12 august, de la ora 10,00, în aer liber, pe esplanada Arenei Polivalente Oradea, str. Traian Blajovici nr. 24. În primele 45 de minute, în intervalul 10,00 – 10,45, intrarea va fi liberă pentru toată lumea. În rest, copiii sub 14 ani vor intra gratuit, preţul unui bilet pentru adulţi fiind de 60 lei.
După inaugurarea oficială, vizitatorii vor putea intra să viziteze cea mai mare şi cea mai valoroasă expoziţie de porumbei voiajori din lume. Cei peste 900 de porumbei, a căror valoare totală depăşeşte 50 de milioane de euro, vor putea fi admiraţi în holul arenei, temperatura ambientală fiind aclimatizată în toată sala polivalentă.
Peste 40 de standuri sunt amenajate pe suprafaţa de joc a arenei în cadrul Târgului cu vânzare de porumbei şi produse columbofile.
Pasionaţii care vor să afle mai multe despre domeniu vor putea participa la seminarii cu invitaţi de renume precum Wim Muller, Etienne Meirlaen şi alţii. O tombolă va oferi sute de premii în echipamente, produse columbofile, porumbei sau chiar – marele premiu – o remorcă de transport porumbei, de ultimă generaţie, marca Geraldy.
La sfârşitul primei zile a Olimpiadei Columbofile va avea loc, în aer liber, în Piaţa Unirii din Oradea, Premierea Loturilor Olimpice 2019-2020 + 2020-2021 şi Premierea World Best Pigeon 2019, 2020, 2021. Printre cei peste 100 de premiaţi se va afla şi preşedintele UNCR, Marius Tunduc. La finalul Galei de premiere, spre miezul nopţii, pe scenă va urca Andra, pentru un concert extraordinar.
Sâmbătă, la Arena Oradea, se continuă expoziţia loturilor naţionale a porumbeilor olimpici şi târgul cu vânzare de porumbei şi produse columbofile, programul fiind între orele 10,00 şi 17,00. La ora 11,00, în această arenă se vor premia câştigătorii din Campionatul Mondial, Campionatul FCI Grand Prix şi altele.
Un eveniment inedit în cadrul Olimpiadei va fi licitaţia extraordinară de porumbei voiajori, susţinută de cea mai mare casă de licitaţii de profil din lume, PIPA, din Belgia.
Cu Banchetul Prieteniei, de la sala Ambasador, se va încheia sâmbătă seara programul oficial al primei Olimpiade a Porumbeilor Voiajori organizată în România, ediţia 37.
Evenimentul este organizat de Uniunea Naţională a Columbofililor din România – Columba, o federaţie ce cuprinde peste 10.000 de crescători de porumbei voiajori în cele 42 de filiale teritoriale din ţară.
Olimpiada Internaţională a Porumbeilor Voiajori este o expoziţie de referinţă la nivel mondial, patronată de Federaţia Columbofilă Internaţională (FCI), o organizaţie cu peste 4.000.000 de membri columbofili de pe toate continentele.
România a fost aleasă ţară gazdă a acestei manifestări ca urmare a solicitării Uniunii din ţara noastră, al cărei preşedinte, Marius Tunduc, este şi vicepreşedinte la FCI. Administraţia locală a susţinut organizarea Olimpiadei punând gratuit la dispoziţie sala polivalentă Arena Oradea, fiind implicată şi Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR).