Specialiştii veterinari au identificat, recent, 12 focare noi de pestă porcină africană (PPA) la porcii domestici în nouă localităţi, a informat, marţi, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor.
Cele 12 focare noi au fost confirmate în baza buletinelor de analiză emise de laboratoare naţionale acreditate pentru diagnosticul PPA, în perioada 22 septembrie 2021- 12 noiembrie 2021, în judeţul Bihor. În acest timp, ca urmare a activităţilor specifice de control şi asanare a bolii, desfăşurate de către specialiştii din cadrul DSVSA Bihor, au fost stinse 10 focare de PPA.
Numărul total al focarelor active de PPA la porcii domestici în judeţul Bihor este, în prezent, de 10, fiind afectate 9 localităţi: Cociuba Mare (comuna Cociuba Mare), Telechiu (comuna Ţeţchea), Salonta (municipiul Salonta), Urvind (comuna Lugaşu de jos), Leş (comuna Nojorid), Marghita (municipiu Marghita), Şerghiş (comuna Vârciorog) şi Călacea (comuna Olcea).
În ceea ce priveşte evoluţia PPA la porcii mistreţi, în această perioadă a fost diagnosticat un caz nou, în fondul de vânătoare FV59 Finiş – fond anterior afectat, astfel încât numărul total al fondurilor de vânătoare în care s-a depistat PPA, fiind neschimbat de 19 fonduri.
Toate animalele afectate sau suspecte, precum şi cele care au venit în contact cu acestea, trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.
Conducerea DSVSA informează că angajaţii instituţiei au procesat şi finalizat prin despăgubire toate dosarele depuse în cursul anului 2021.
Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.
‘DSVSA Bihor solicită în continuare sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorităţi, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei’, se mai arată în comunicat.