AcasăStiri generaleBihor: Educaţie nonformală în secţiile Muzeului Ţării Crişurilor, în acord de parteneriat...

Bihor: Educaţie nonformală în secţiile Muzeului Ţării Crişurilor, în acord de parteneriat cu Inspectoratul Şcolar

Specialiştii muzeografi şi elevii din întregul judeţ Bihor vor participa, în noul an, la activităţi comune nonformale, menite să sporească interesul copiilor pentru studiu, cercetare şi creativitate.

Muzeul Ţării Crişurilor Oradea (MTC) – Complex Muzeal a informat vineri, într-un comunicat, că, la finalul lunii noiembrie, a încheiat un acord de parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Bihor în vederea desfăşurării unui amplu program anual de educaţie muzeală, care va avea la bază patrimoniul muzeului.

‘Colaborarea dintre cele două instituţii nu este de dată recentă, una dintre preocupările muzeului, pe lângă activităţile de cercetare ştiinţifică, restaurare, conservare şi de valorificare cultural-ştiinţifică şi expoziţională fiind, dintotdeauna, şi cea dedicată educaţiei. Astfel, au fost derulate şi până în prezent numeroase activităţi împreună atât cu şcolile, dar şi cu universităţile din oraş, unele dintre acestea propuse de specialiştii de la muzeu, altele venind din partea unităţilor de învăţământ’, se arată în comunicat.

Între obiectivele acestui nou parteneriat se numără dezvoltarea interesului elevilor şi profesorilor pentru un mediu favorabil educaţiei nonformale; promovarea patrimoniului cultural al Muzeului Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal; crearea unui schimb benefic de experienţă între profesori şi specialiştii muzeului; consolidarea cunoştinţelor elevilor, precum şi stimularea şi dezvoltarea creativităţii lor; crearea unei bune colaborări între şcoli şi muzeu.

Profesorii vor avea posibilitatea să propună efectuarea, în cadrul muzeelor din complex, a unor lecţii cu tematică de istorie, ştiinţe ale naturii, artă, geografie, literatură, religie etc. pentru care vor putea solicita, dacă doresc, suport ştiinţific din partea specialiştilor muzeului. Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal.

Specialiştii muzeali oferă, prin acest parteneriat, un program anual de activităţi educaţionale extrem de divers şi care implică toate muzeele din cadrul MTC: lecţii, prelegeri şi prezentări pe diverse teme (istorice, etnografice, de artă etc.), concursuri tematice şi de creaţie, simpozioane, ore deschise, ghidaje speciale, vizionări de filme documentare, activităţi dedicate unor zile importante din calendar: 12 octombrie, 1 Decembrie, 15 ianuarie etc., diverse ateliere (de creaţie, de încondeiat ouă, de cusut, de confecţionat podoabe, de împletituri din papură sau pănuşi de porumb, de realizat ornamente de Crăciun, de desen etc.).

Noutatea acestui parteneriat constă în organizarea programului after-school şi a şcolii de vară. Pentru aceste din urmă variante, specialiştii muzeului vor colabora cu profesorii pentru a pregăti şi implementa activităţi adecvate categoriei de vârstă şi cerinţelor elevilor.

La finalul acestui an de colaborare se vor acorda diplome pentru şcolile/clasele participante în program, fiind, de asemenea, un prilej de împărtăşire a impresiilor celor implicaţi.

Complexul muzeal MTC cuprinde Muzeul Ţării Crişurilor, Muzeul Memorial Aurel Lazăr, Muzeul Memorial Iosif Vulcan, Muzeul Memorial Ady Endre, Muzeul Oraşului Oradea şi Peştera Vadu Crişului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks