AcasăStiri generaleBihor: Elevii cu rezultate excepţionale, premiaţi de Primăria Oradea cu diplome şi...

Bihor: Elevii cu rezultate excepţionale, premiaţi de Primăria Oradea cu diplome şi bani, de Ziua oraşului

Peste 300 de elevi olimpici şi profesorii lor îndrumători au fost premiaţi, joi, de conducerea Primăriei Oradea, în şedinţa festivă prilejuită de Ziua Oraşului.

Primarul Florin Birta, ajutat de cei doi viceprimari, Antonia Nica şi Marcel Dragoş, i-au felicitat pe cei 206 elevi orădeni care, în anul şcolar precedent, au obţinut rezultate excepţionale la olimpiadele şi concursurile naţionale şi internaţionale, dar şi pe cei 126 de profesorii îndrumători.

Administraţia locală a recompensat rezultatele la competiţiile internaţionale, competiţiile naţionale organizate de Ministerul Educaţiei (premiul I, II, III şi menţiune), dar şi mediile de zece la Evaluarea naţională şi Bacalaureat.

Fiecare elev premiat a primit o diplomă simbolică şi un rucsac cu logoul Oradiei, iar profesorii, câte o diplomă de excelenţă şi o carte-album despre arhitectura oraşului. De asemenea, fiecare elev omagiat joi va primi un premiu în bani: 5.000 de lei în cazul celor care au obţinut medalia de aur la olimpiadele internaţionale, 2.500 de lei pentru cei premiaţi cu bronz, între 1.000 şi 300 de lei pentru premiile sau menţiunile la examenele, olimpiadele sau concursurile naţionale. Profesorii au primit premii între 200 şi 600 de lei, pentru fiecare elev premiat.

‘Dacă până acum, la celelalte şedinţe festive, numărul acestor elevi permitea prezenţa lor în sală alături de noi, în cadrul şedinţei solemne de Consiliul Local, am luat decizia să facem această premiere cu o oră înaintea şedinţei de pentru că au fost în total peste 330 de elevi şi profesori care au fost premiaţi pentru rezultate excepţionale la învăţătură, în anul şcolar trecut. Este un lucru bun că an de an avem din ce în ce mai mulţi elevi pregătiţi de profesorii orădeni şi au rezultate excepţionale. Vreau să le mulţumesc şi să îi felicit’, a spus Florin Birta, în debutul şedinţei festive.

Edilul s-a arătat încrezător în viitorul oraşului, cu tineri bine educaţi.

‘Cred că şi viitorul, aşa cum trecutul a fost marcat de educaţie, este foarte important să fie asigurat de oameni educaţi şi care învaţă şi care au rezultate foarte bune la învăţătură. Poate că nu avem cel mai bun sistem de învăţământ, poate mai poate fi îmbunătăţit, dar dăruinţa dumneavoastră şi modul în care reuşiţi să obţineţi rezultate foarte bune ne face să fim mândri şi să credem că viitorul oraşului nostru este asigurat’, a declarat primarul, în cadrul ceremoniei.

El a reamintit în faţa elevilor şi a profesorilor ziua de 12 octombrie 1918, când, în casa avocatului Aurel Lazăr, s-a redactat şi semnat Declaraţia de la Oradea, premergătoare Unirii Principatelor Române, eveniment important din istoria României care s-a petrecut ‘pentru că am avut oameni educaţi, care au ştiut ce vor şi care au vrut binele ţării noastre’.

După premierea olimpicilor, a urmat şedinţa festivă a Consiliului Local Oradea, având ca invitaţi cei doi episcopi – ortodox Sofronie Drincec şi greco-catolic Virgil Bercea, oficialităţi judeţene şi municipale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks